poezii

nepieritoare. prin sângele trupului tău.

prin sângele trupului tău,
fierbintele,
adormitul,
deplinul tău trup,
al meu acasă,
m-am rătăcit ca o floare
cu rădăcinile și izvorul din vânt.

prin sângele trupului tău,
clocotitorul,
năvalnicul,
niciodată departele tău trup,
m-am regăsit ca o floare
cu sufletul și mirarea că sunt.

prin sângele trupului tău
se-aud noaptea simfonii,
se-aud îngerii.
în brațele tale eu sunt acasă
ca o floare de câmp
pe o masă de nuntă,
ca o sălbăticiune
prelungă.

prin sângele trupului tău
ți-s nepieritoare,
acasă,
într-un colț de batistă
fluturată,
ca o floare sub vânt desenată.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “nepieritoare. prin sângele trupului tău.

  1. ca de obicei, potecuță, mâțul a cetit niște poezii care i-au dezlegat, ca să zic așa, chefurile. happy
    am descoperit un poet minunat azi. și e bine de tot!

  2. Am citit de trei ori poezia și nu pot să zic nimic. Te voi cita „se aud noapte simfonii” (e noapte la mine) iar eu mă regăsesc, mă adap din versul tău, „floare sub vânt desenată”.

  3. deloc, potecuță, deloc. ioan corin culcea se numește. happy uite mostră:
    Sub crinul călcâiului tău

    Inima mea sub călcâiul tău,
    ca o piatră sângerându-te,
    gemând în iarba culcată
    de umbrele noastre îmbrățişate…
    Cântecul greierilor ne înveșmântează
    trupurile subțiate de lună
    şi e atâta lumină în cerul
    privit cu fața în sus,
    cel ce ne soarbe căldura,
    strălucirea oaselor
    şi promisiunile inconştiente, grăbite!…
    Ne sprijinim unul de altul amintirile roşii,
    iarba se zbate sub noi,
    singurătățile ni se scurg prin mângâieri de cenuşă..
    Cât aş vrea să mă pot încrede
    în inima mea oarbă,
    strivită sub crinul călcâiului tău!

  4. recunosc, em, că te aștept mereu. și mereu curioasă. pentru că tu desfaci poezia în petale, într-un fel aparte. mulțumesc mult! happy

  5. Ca o sălbăticiune… prelungă, îmi rămâi între versuri și povești, între doruri de cuvânt și călătorii, între prezența zilnică și disparițiile misterioase. happy

Comments are closed.