despre oameni şi poveştile lor

uneori: te privesc uneori din spatele cuvintelor

te privesc uneori. ce departe ne suntem pe sub cuvinte pe care am uitat să ni le mai spunem, la început de teama de a nu părea penibili cu emoțiile noastre, mai apoi, stânjeniți de… mersul lucrurilor.

te privesc uneori. este atât de multă înstrăinare în îmbrățișarea de-acum, că mă întreb pe furiș dacă mai știu cine ești tu, ce nevoi ne-au împins demult într-o aplecată, mult prea aplecată relație. ca un biet măr de pe-o margine de drum, împovărat de fructele sale, cam așa îmi pare astăzi povestea noastră: cui să-i dai roadele unui trecut rămas mic? cui să-i potolești foamea, dar mai ales cum, când noi înșine stăm de o vreme spate în spate? reci.

te privesc uneori. ca și astăzi, când soarele râde hâtru de sub plapuma lui de nori, cu un soi de încăpățânare care îmbolnăvește florile, le smulge din locurile lor. de-ar putea, cred, toate florile ar fugi din copaci astăzi, negându-și primăvara, ocolind-o ca pe-o rană mai veche.

te privesc uneori. străină. plecată din propria-mi viață pe care am renunțat s-o mai colorez cu tăceri pe care numai vântul le mai aude. uitucă. pentru că memoria asta colectivă ne înghesuie într-un desen în care abia încăpem, abia mai încăpem. și mă dor oasele. oasele mâinii reci, curbate, oasele picioarelor care sunt în grevă și nemișcare, oasele din miezul cărora mi-am făcut coș și ascundere.

te privesc uneori. cuvintele, atâtea câte sunt, atâtea câte mai sunt, îmi par mici trădători înfipți în carne ca niște așchii de sticlă transparentă. cuvintele pot fi uneori atât de încăpățânate! cu toate acestea, le mai iubim, le mai ademenim cu emoții, cu nevoia de a vorbi.

uneori…. te privesc uneori. apoi uit și plec. trec. pe potecile sălbatice ale inimii mele îmi sunt de-ajuns amintirile, gândurile că uneori ne-am fost de-ajuns. ieri. astăzi nu.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

9 thoughts on “uneori: te privesc uneori din spatele cuvintelor

  1. Uneori… citesc şi rămân fără cuvinte. Ca acum. Am voie să citesc şi să tac uneori? Uneori, ca acum?

  2. Uneori cuvintele mele o iau razna, mai ales aici, la tine acasă li oricât aş vrea să le înfrânez se încăpăţânează să-şi urmeze traiectoria, aşa că, mai bine tac… big grin

  3. Cred că am eu motivele mele pe care ţi le voi spune altă dată sau în alt loc… Dar cuvintele tale îmi sunt tare dragi, poate de aceea… happy

  4. Pisico, am oameni pe care aș mai vrea să-i privesc dar nici un cuvânt, nicio adiere nu mai vine de acolo.
    N-o să învăț niciodată ce înseamna: let it go? Că nu e ceva personal, că e universal sad

  5. știi cum este hapi? eu zic că este cam așa: suntem ca mările la flux și relflux, ne suntem casă de oaspeți unii, celorlalți, pentru un timp finit, apoi ne suntem străini. pentru că în străfundurile noastre, suntem singuri și mereu în schimbare. ce-am iubit astăzi, ce ne-a adus împreună astăzi, este o nevoie care, odată hrănită, iscă o alta, pe care cu totul altcineva o poate hrăni. și plecăm într-acolo. și nu e greșit, e doar viață, reflux după flux. eu așa cred. happy

Comments are closed.