web analytics
psi-words

… loc de joacă pentru cuvânt. serios!

7

paul kalanithi – iubind viața, onorând moartea: cu ultima suflare

paul kalanithi

paul kalanithi. cu ultima suflare. iubind viața și onorând capătul ei, acela pe care îl numim adesea moarte și despre care știm doar că este o definitivă despărțire. onorând omul și prețuind demnitatea lui, până la tivul fragil al acestui prezent pe care nimic nu-l mai precede.

paul kalanithi. un medic neurochirurg pentru care toate speranțele și visurile se năruie din cauza domnului C. la 36 de ani, la capătul unor lungi și nesfârșiți ani de studiu, în ultimul an de rezidențiat, când, aflat pe culme, paul kalanithi era la un pas de a atinge cerul, primește vestea că va trebui să treacă dincolo, în ipostaza de pacient, diagnosticat cu cancer pulmonar. el, omul care își dorise întreaga lui viață să afle  ce este moartea: ”„Începusem această carieră, în mare parte, ca să caut moartea şi să pun mâna pe ea, să o despoi, să o privesc în ochi, fără să clipesc.”

paul kalanithi. ar fi putut să fie un ilustru necunoscut ori un foarte bun neurochirurg, salvatorul multor vieți ajunse aproape de capăt ori călăuza, însoțitorul pe ultimul drum al acelora aflați în ultimele stadii. se pregătise mult pentru asta și văzuse suferința sub toate formele ei. ar fi putut să fie un excelent profesor ori cercetător, un oarecare tată de familie pentru care pasiunea de odinioară, pentru literatură să rămână încuiată în trecut. paul kalanithi s-a stins în urmă cu doi ani, lăsând în urma lui o soție, medic internist și o fetiță de câteva luni. și o carte pe care soția lui, lucy, avea să o aducă în lumină ca pe un ultim dar pentru oameni, de la cel care îi fusese alături.

ce faci când, la capătul anilor de studiu, al anilor de muncă asiduă, ești la doi pași de împlinire? ce faci dacă în acea clipă, pe culmile excelenței fiind, cu promisiuni de viitor strălucit, afli că el, viitorul, se reduce într-o clipă la zile, pași și multă suferință? ce-ai face tu? acestea sunt întrebări la care fiecare își are propriul răspuns, iar cartea lui paul kalanithi este departe de a fi un amalgam de posibile răspunsuri. este doar ceea ce a trăit el, de la incertitudinea unui timp, până la sentința de zile, transformarea medicului epuizat într-un pacient care se forțează pe el însuși pentru încă o zi, încă o clipă, încă un pas. renunțând la tot ce se poate renunța, onorând viața și moartea, în egală măsură.

a povesti cartea lui paul kalanithi este pe cât de imposibil, pe atât de inutil. pentru că povestea lui, amintirile lui din copilărie, evoluția lui ca medic, soț, pacient și tată se trăiesc pur și simplu, se gustă pagină cu pagină și bucată cu bucată, frază și virgulă. ca cititor, ești acolo sau nu, dar dacă te-ai decis să te apleci asupra cărții, pregătește-te să te umpli cu tot ce are paul kalanithi de transmis. pentru că el a văzut moartea. iar când închizi cartea, când termini de citit ultimele cuvinte, acelea care descriu trecerea lui în lumea de dincolo, simți pur și simplu nevoia să vezi chipul acestui om, să vezi zâmbetul. și-l găsești, e atât de aproape. e atât de viu încă!

dacă te temi de viață sau de moarte, dacă te sperie gândul că într-o zi vei descoperi că este prea târziu să mai trăiești, această carte nu este pentru tine. trage aer în piept și apucă-te de curățat morcovi ori de bârfit vecinii, de tăiat frunză la câini ori de criticat guvernul căci, ”cu ultima suflare” este un dar imens, un strop de magie și de alinare venite din sufletul unui om pe nume paul kalanithi. un om pe care s-ar putea să-l admiri, s-ar putea să-l prețuiești, chiar dacă acum nu se mai află printre noi. și nu uita:

Moartea vine după noi toți. După medici, după pacienți.

și:

Chiar dacă tu ești perfect, lumea nu e.

paul kalanithi cu ultima suflare - editura nemira

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
cu ultima suflarepaul kalanithiwhen breath becomes air

psi • March 28, 2017


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Dana March 28, 2017 - 6:30 pm

    Cred că naşte ecouri, această carte, acolo… undeva. Sunt tare curioasă. big grin

  2. psi March 28, 2017 - 7:21 pm

    depinde cum o citești, dana. mie mi-a plăcut teribil de mult, poate că am fost și legată cumva, afectiv, luna aceasta am mai pierdut doi oameni din cauza cancerului. și mi-ar fi plăcut să se fi stins cu aceeași demnitate. happy

  3. Roxana Dumitrache March 28, 2017 - 9:05 pm

    „Nu de moarte mă cutremur ci de veșnicia ei.” Am citit cu mult timp spusele lui Vlahuță și chiar dacă atunci încă nu le înțelegeam astăzi, îi dau dreptate. Este greu la orice vârstă să-ți accepți moartea dar mult mai greu este să accepți moartea cuiva drag ție. Să-i privești agonia, să-ți spui că mai este o speranță. Linia dintre viață și moarte este așa de subțire și se trece atât de ușor! Cel care se apropie de sfârșit este din păcate, singur. Ce simte, ce gândește, ce speră, ce așteaptă de la cei din jur? Greu de aflat adevărul.

  4. psi March 29, 2017 - 9:01 am

    roxana, eu cred că ai spus un mare adevăr: omul este singur. nu doar în fața morții ci și în propria lui viață. ce simte celălalt, cum și ce trăiește cu adevărat celălalt, doar el știe și vede.
    (între timp am trecut pe privat postarea anterioară doar pentru că mi se pare că-s prea mulți ochi curioși- brusc- și nu e deloc cazul).

  5. valerica oprisanu March 29, 2017 - 9:48 am

    trecut in wishlist.

  6. Hapi March 29, 2017 - 10:01 am

    Si eu o vreau. Din pacate in ultimul timp am achizitionat carti care nu ma reprezintă, fără să citesc inainte despre ce e vorba sau măcar să răsfoiesc să văd cum sunt scrise (si de stil te prinzi repede la o carte, cred)

  7. psi March 29, 2017 - 2:47 pm

    eu, hapi, când vreau să citesc ceva nou, cer păreri. așa am descoperit scriitori precum jostein gaarder sau anthony doerr. happy
    sigur, cer părerile celor care cam știu ce fel de literatură gust eu. nu prea mă iau după recenzii, doar după părerile oamenilor apropiați.

Comments are closed.

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.