poveşti din labirint

întâia floare

 

 

Sugar and spice © by Sandra Marek

primele semne se ridicau încet, ca o răsuflare grea, aburită, venită de undeva din adâncul pământului, ca o trezire la viaţă, la joacă, după un lung somn, prea lung. în curtea micuţă, tivită de betoanele care o strângeau, fără să o poată supune cu adevărat, fetiţa ieşise afară deodată cu soarele care o privea cu ochi senini, veseli. din spatele dantelelor care încadrau fereastra cu spuma lor albă, zâmbea o bunică cu chip de turtă dulce şi părul nins, pieptănat într-un coc spaniol.

fetiţa râdea. roşie în obraji, acel roşu pur, al copilăriei fără griji, mica fiinţă contrasta izbitor cu grădina în care se mai vedea pe la colţuri un semn timid de zăpadă murdară, topită, amestecată cu zâmbetul noroios al pământului în care seva clocotea aşteptând.

ceva mai încolo, pe când soarele va fi mai harnic, grădina aceasta va semăna cu un covor ţesut de mâinile pricepute ale bunicii, un covor de iarbă şi flori pe care fetiţa, ştia deja, va trebui să le ferească cu grijă de strivire, fie ea şi din neatenţie. tufe mari de trandafiri aveau să se înalţe semeţ, până târziu, în umbrele toamnei, dăruindu-şi iar şi iar culoarea şi înfoiala parfumată, glicine şi lalele aveau să râdă iar, ca în alţi ani, deocamdată însă nu, pământul nu îşi arătase semnele, culorile, aşa că fetiţa putea să alerge cu paşii ei mici, mărunţi, de care se lipiseră parcă, uşor cochet, două cizmuliţe delicate, încălţări de lac pe care stropi minusculi de noroi începuseră să apară. deasupra cizmelor lungi, de mică domnişoară, se ghiceau ciorapii albi, călduroşi şi tivul unei rochiţe cadrilate, peste care curgea mândru un paltonaş roşu pe care râdeau ca nişte bomboane lucioase, două şiraguri de nasturi. pe cap, fetiţa avea o boneţică asortată din care ieşeau de o parte şi de cealaltă, bucle negre, răsfăţate, încadrându-i chipul luminos, cu ochi migdalaţi şi veseli, iar în mâinile mici purta cu grijă, ca pe o preţioasă comoară, un iepuraş incredibil de alb, atent la fiecare mişcare şi adiere de vânt.

fetiţa alerga fericită. bunica o privea. de sus, din înaltul cerului se porni un vânt cald, blând, primăvăratic, adus parcă de îngeri în grădina cea mică şi în cântecul lui se auzi şoptit, ireal:

– iată! întâia floare..- curând se va trezi şi primăvara. curând.

bătrânul din cer zâmbi alb, cald. copilul îi răspunse. și amândurora le zâmbi un buldozer portocaliu, venit și el, încă din zori. altă floare, ca focul și ca sângele, pe o tâmplă.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “întâia floare

  1. M-ai ridicat încet, ca pe un fulg, pe degete de cuvînt şi-apoi m-ai lăsat să cad, cu greutatea unui buldozer, pînă în fundul pămîntului – acolo de unde unii scot negrele idei ale uciderii florilor nenăscute…

  2. povestea asta merită un final mai tenace, dragoș și o să-l scriu cândva. îmi amintește de o proză de-a lui buzatti. happy

  3. Nu ştiu, poate pentru unii. Pe mine m-a cutremurat suficient aşa cum e, ca o pastilă de cianură îmbrăcată cu un strat gros de caramel.

  4. Blogul ăsta, aşa plin de praf cum zici că e, pentru mine e o ancoră solidă.
    E unul dintre puţinele motive care mă mai ţin legat de lumea asta.
    Şi-or mai fi călători tăcuţi ce se opresc din cînd în cînd la umbra cuvintelor tale, fără a îndrăzni a tulbura oglinda apelor. winking

  5. știi, dragoș, de când am intrat în ”pâine” cum s-ar zice, cu sturmkaiserin, m-am întrebat de multe ori de ce mai plătesc hostingul, blogul, știind că mă voi retrage mult, tot mai mult. (am ajuns la maxim 10 bloguri citite, nici acelea zilnic). am vrut de câteva ori să închid prăvălia (sunt puțini cei care mai trec pe-aici, fiindcă nici eu nu mai trec pe la mulți) dar de fiecare dată m-a oprit ceva…
    deocamdată este aici, sunt pe-aici și eu și mulțumesc pentru trecerea ta.

  6. Maxim zece? Stai bine! Eu sînt undeva la jumătate, cu rare excepţii.
    Blogosfera s-a degradat grav, cu precădere în partea sa artistică.

    Îngîmfarea reciprocităţii nu m-a caracterizat niciodată, am vizitat pe cei ce mi-au plăcut indiferent dacă au venit ori nu pe la mine, poate unii nici n-au avut habar că-i citesc dacă n-am lăsat semne.
    Or mai fi ca mine, sper, care să treacă şi pe aici.

    Ştii ce mă rîcîie pe mine? Că am văzut de atîtea ori cum se înghesuie tropăind tot felul de personaje cînd publici vreun concurs, cu gînd de cîştig moca, dar n-am văzut pe niciunul dintre ele să aprecieze măcar “ţărăneşte”, cu un “bravo”, “frumos”, “superb” ş.a.m.d. poveştile tale deosebite.
    Sigur, lipsa unor elemente de navigaţie descurajează căutarea, dar cu puţină bunăvoinţă ar fi putut ajunge măcar la un text-două. Mă întristează asemenea atitudine. sad

    Eu am şters totul odată, ştii asta, apoi am revenit. Acum am avut iar tendinţa de a trimite totul la coşul de gunoi al istoriei dar mă gîndesc ce mai rămîne în urma mea dacă fac asta şi realizez că nu mai e nimic acolo. Aşa că momentan las totul la locul lui, poate cîndva, cumva, îi va fi cuiva de ajutor într-un fel.

    Eu îţi mulţumesc fiindcă exişti şi ai reuşit să schimbi în bine o parte din mine, cîndva. not worthy

Comments are closed.