beauty corner

pick-n-dazzle de ianuarie (cutia a patra)

dacă este început de ianuarie, lună nouă așadar în an nou și el, este un review din seria pick n dazzle, programul despre care începusem să vă povestesc din toamnă și care, parcă atât de repede, se apropie de final. și mă gândesc, înainte să vă povestesc conținutul acestei cutii sosite săptămâna trecută, că printre filele rezumatului de anul trecut s-a strecurat și o deprindere nouă, aceea de a avea mai multă grijă de mine, cu ceva mai multă atenție. și aici, poate că așa este, o fi vorba și de ani, m-am mai înțelepțit poate, ori am reușit până la urmă să fac loc acestor deprinderi în programul meu. în fond este simplu să ai grijă de tine când te ajută și pick n dazzle cu produsele lor și încă ceva de spus aici: de când am început programul pick n dazzle premium picks am renunțat complet să colind magazinele ori să zăbovesc pe la supermarket printre rafturile de cosmetice, un lucru care mă bucură mult, pentru că mă trezeam adesea cumpărând produse care zăceau prin baie până mă enervam și le aruncam. am câștigat așadar o rutină de îngrijire, produse de care sunt mulțumită și o economie serioasă. e drept și faptul că în preajma sărbătorilor care tocmai s-au încheiat eu cam evit să bântui prin aglomerație, dar pe raftul meu din baie am acum tot ce-mi trebuie grație cutiilor roșii.

ca și luna trecută, am decis pentru cea de-a patra cutie pick-n-dazzle, să-mi aleg singură produsele, o variantă care este posibilă cu maxim cinci zile înainte de expediere și care, dacă ești mai pretențios, te scapă de surprize mai puțin plăcute. în ceea ce mă privește am ales această opțiune doar pentru că mi-am dorit pasul doi de la super dren celullite cream with ahas de la bottega din lungavitta din programul anticelulitic și am devenit între timp dependentă de produsele abellie și naobay primite până acum, dar până la capătul acestui plan (deja mă gândesc la o variantă de continuare) sper să mai am ocazia de a primi cel puțin o cutie aleasă de specialiștii de la pick n dazzle, pe baza profilului  meu de frumusețe, pentru că îmi plac surprizele. happy

despre abellie organic anti wrinkles cream lerida ar fi multe și totodată puține de spus. cunosc produsele abellie încă de la prima cutie pick n dazzle primită, când am descoperit spuma de curățare care este pe terminate și achiziționasem deja, în decembrie, crema de lifting, așa că era într-un fel firesc să îmi doresc, cunoscând calitatea produselor organice de la abellie, și acest produs. de fapt testasem deja crema încă din octombrie, când primisem un eșantion de cream lerida, al cărei preț pe site-ul abellie este de 23,50 euro, la un borcănaș de 50 ml. este o cremă bogată în ulei de jojoba și unt de shea, hrănitoare,  cu un complex de vitamine b3 și b5 cu rol de energizare, cu un miros deosebit provenit și de la lăptișorul de matcă, care poate fi aplicată atât dimineața, cât și seara și pe care am inclus-o deja în rutina mea zilnică.  mai mult, poate fi folosită cu succes și pe zona din jurul ochilor, mult mai sensibilă, dar este indicată și pentru decolteu. deși este o cremă antirid, eu am ales-o pentru compoziția ei și pentru faptul că este extrem de hrănitoare, zilele acestea am să vă povestesc din nou despre rejuvenarea facială cu lumină intens pulsată și cum am scăpat din patru ședințe de petele de pe față și ridurile de expresie. până una, alta, cream lerida este una dintre cele mai apreciate creme de față accesibile la pick n dazzle, iar luna aceasta este la promoție împreună cu scrub-ul facial, așa încât, dacă vă doriți o cremă deosebită și extrem de hrănitoare, abellie este soluția pe care v-o recomand cu căldură.

cel de-al doilea produs ales de mine a fost super dren active oil cellulite de la bottega din lungavitta, un complex de uleiuri active naturale, cu efect detoxifiant și rol de îmbunătățire a texturii pielii și regenerare celulară. ulei din sâmburi de caise, de jojoba sau migdale dulci, împreună cu mirosul discret al uleiului de bergamot și scorțișoară, ulei de portocală și lămâie sau germeni de grâu alcătuiesc un complex care promite o piele revitalizată, cu un aspect sănătos și catifelat și cum iarna se pregătește trăsurica de vară, am ales să achiziționez acest produs încă de acum, pentru un aspect sănătos și frumos în vacanță. super dren oil celullite are un preț de 25 de euro și se găsește într-un flacon de 100 ml, producătorul acestui produs fiind firma italiană bottega di lungavitta din san pellegrino. totodată mai spun că flaconul de sticlă are un aplicator tip pipetă extrem de interesant, care permite dozarea cantității de ulei folosit. împreună cu crema cu ahas, primită în chiar prima cutie, acest ulei probabil că va mai avea parte de o revenire, pe măsura utilizării.

cea de-a patra cutie pick n dazzle, mi-a adus din nou produsele naobay, de data aceasta crema de mâini cu suc de portocale și șamponul revitalizant, al doilea șampon, deoarece mai primisem unul în luna noiembrie, cel protector, împreună cu masca și spray-ul de strălucire, iar în decembrie îmi alesesem spray-ul facial, tot cu portocale. așadar protective revitalizing shampoo by naobay, în același flacon cu capac de lemn, de 250 ml, preț 15,25 euro, este tot un șampon organic, cu spumare mai redusă decât la șampoanele clasice, cu aceeași textură de gel dens ca și fratele lui protector și care face exact același lucru: creează dependență. happy a fost de fapt al doilea produs testat din această cutie și pentru că, așa cum am mai spus, părul meu uscat necesită o îngrijire specială și mereu m-am lovit de calitatea produselor găsite pe piață, mă bucur să vă spun că pick n dazzle au la promoție luna aceasta și setul de îngrijire a părului de la naobay, dacă vă interesează, ca și alte două seturi care includ și un scrub ori o loțiune de corp. primul produs din cutia a patra testat de mine a fost, cumva firesc, chiar de când am deschis cutia, orange juice hand cream by naobay, crema de mâini cu unt de shea, mușețel și aloe vera și miros absolut deosebit de portocală, care hrănește și catifelează mâinile și chiar și unghiile. prețul ei este de 13,50 euro la un flacon de 100 de ml, se absoarbe foarte bine și este un prieten bun al mâinilor mele, mai cu seamă acum, în sezonul rece.

de la ladlya bionature am ales pentru această cutie o ojă în nuanța pink glitter care îmi place foarte mult și al cărei preț este de 7,80 euro. ca toate produsele brandului și oja are în componență 85% compuși bionaturali din cartofi, bumbac, grâu sau porumb cu rol de a proteja unghiile și a le reda frumusețea, dincolo de aspectul lor colorat. de altfel linia de lacuri pentru unghii de la ladylya a pornit de la ideea de a hrăni și vindeca unghiile, îmbinând nevoi des întâlnite la multe dintre noi. din fericire pentru mine am fost mereu norocoasă sub acest aspect, poate și pentru că numai gândul aplicării de geluri și de tot felul de intervenții dure pe unghie m-a găsit mereu reticentă. și tot de la ladylya vine lip pencil light brown creionul contur de buze care se potrivește mai mult decât perfect cu rujul nude de la teeez cosmetics primit în cutia de luna trecută. ca și concealerul primit mai în urmă și acest creion de contur al buzelor este moale, se simte textura hrănitoare și datorită compușilor săi este prietenos cu buzele. prețul unui creion contur de buze găsit de mine pe internet este de 8,80 euro.

la final, dacă tragem linia și facem o socoteală, aș fi cheltuit (fără să punem costul transportului) pentru toate aceste produse, 93,85 euro. și ca să fiu sinceră, chiar m-aș fi gândit de trei ori și aș fi renunțat de patru, dacă ar fi trebuit să plătesc suma asta. sigur, poate fi costisitor un program de șase luni, așa încât pick n dazzle aduc în fiecare lună oferte limitate, iar cele de luna aceasta  le găsiți aici.

tuturor vă doresc un an cu alegeri inspirate, cu mult zâmbet și gânduri frumoase!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “pick-n-dazzle de ianuarie (cutia a patra)

  1. m-am gândit la tine, dana. este crema lerida la promoție luna asta, așa cum spuneam, în pachet individual, cu transport gratuit. invidiază-mă! big grin eu mă mir de mine, cât se poate de sincer.

  2. e alegerea ta, potecuță! big grin eu măcar recunosc că am făcut economie și standurile de cosmeticale m-au pierdut de client.

Comments are closed.