despre oameni şi poveştile lor

dragă moș crăciun (scrisoarea unei pisici)

dragă moș crăciun,

moș crăciunconstat cu surprindere că, iată, a mai trecut un an peste noi, așa că nebuna de mama mea a scos iarăși cele două sute de globuri din dotare (or fi mai multe, dar m-a luat somnul tot numărând) și de mai bine de o săptămână locuiesc cu plăcere sub ascunzișul ăsta nou și vremelnic de crenguțe și podoabe roșii. (aș aprecia în mod pozitiv dacă i-ai reaminti lui mama că urăsc culoarea roșie și că se găsesc prin magazine globuri de alte culori, așa cum am văzut eu pă feisbuc, la amicii noștri).

pe la noi prin casă a trecut marea desprăfuire, așa că o lungă bucată de vreme mama a tot aruncat și tata a tot cărat afară diverse lucruri. mi-am băgat și eu nasul printre ele, dar e mai bine să te ferești din calea lui mami când o apucă, așa că m-am dat dispărută în vârful patului cât am putut de mult. cu ocazia asta am pierdut și eu vreo trei șoricei- fie iertați de gheara-mi- care își pierduseră din blana de odinioară. bănui că erau din generația dintâi, pe când eram eu mai copilă.

dragă moș crăciun, știu că este cam târziu să-ți scriu, probabil că ai pus deja în desaga ta cadourile, însă abia acum mi-am amintit ce mi-aș dori eu mai mult și mai mult și, în plus, cum spuneam deja, mama a fost ocupată tare cu laibăringul de sezon și cu marea desprăfuire. profit acum că este în pauză (astăzi cică saviecuțim și prăjiturim, chestie care îmi place mult s-o observ și s-o adulmec, așa că voi abandona puțin culcușul de sub brad ca să mă instalez comod pe pernuțele cele moi din bucătărie) și că are chef de scris pe blogul ăsta unde bate vântul de multă vreme.

pe scurt, că oi fi și tu tare ocupat acum și sătul de toate dorințele oamenilor (cam nebunești ele) dragul meu moș crăciun mi-aș dori tare mult să le scoți oamenilor din cap ideea că pisicile dărâmă bradul de crăciun. uite, pun poză să vezi ce cuminte stau! și mi-aș mai dori tare mult, dacă poți, să le aduci oamenilor bucuria aceea simplă despre care povestește mami. pentru că sărbătoarea asta care vine este despre bucurii simple, despre iubire și familie, iar oamenii au cam luat-o razna cu alergatul prin magazine și cu umplutul frigiderelor, uitând de fapt ceea ce înseamnă crăciunul.

și, dacă poți, te rog eu tare mult să-i aduci sănătate lui robert, care este un om minunat, așa cum zice și mami. oameni de pretutindeni aleargă pentru el ori încearcă să-l ajute după puterile lor, dar cum știu că tu împlinești toate dorințele, chiar și pe cele ale unei pisici, te rog și eu frumos aceasta.

promit să fiu cuminte și în anul care urmează, atât cât pot, să alerg toți șoriceii pe care ai să mi-i aduci și să dorm pe taste de câte ori am ocazia. și-acum mă duc fuga la bucătărie să vedem ce face mami bun.

dragă moș crăciun, te aștept cuminte sub brad.

cu drag,

maya

ps. pentru cei care vor să-l ajute pe robert mami zice că o pot face în conturile:

RO20RNCB0054105268050001 deschis la sucursala BCR Codlea Brasov (lei) și

RO68RNCB0054105268050010 (Cod SWIFT: RNCBROBU) pentru euro

pe numele Cadar Robert-Daniel

tuturor celor care mai trec totuși pe aici, un gând cald și lumină. să vă fie sărbătoarea crăciunului mai frumoasă decât gândiți! și o colindă… de la finlandejii lui mami. tongue

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “dragă moș crăciun (scrisoarea unei pisici)

  1. Ptiu, să nu-i fie de deochi, ce cuminte stă ea acolo sub brad! happy
    Subscriu şi eu la dorinţele Mayei – fie-i împlinite. praying
     
    Spor la bucătăreală, sărbători frumoase alături de cei dragi! not worthy

  2. Grişka n-a avut niciodată brad – doar nişte crengi puse pe masă, într-o vază, şi împodobite de mântuială, ca să miroasă şi la noi a Moş Crăciun. S-a purtat frumos cu ele.
    Doar anul trecut a apărut un surogat, un minibrăduţ de plastic, de nici juma’ de metru înălţime, pe care domnul motan l-a dărâmat cât ai clipi, aşa verdele artificial a fost surghiunit pe un corp de bibliotecă pe care nu obişnuieşte ‘mnealui să se cocoaţe.
    Anul ăsta scoatem de la naftalină tot brăduţul ăla – mâine. În privinţa asta respectăm cu stricteţe tradiţia, adică nu ne împodobim casa cu brad înainte de Ajunul Crăciunului (fiindcă aşa e sărbătoarea mai frumoasă, mai concentrată – esenţă tare big grin )
    Spor la pregătiri, petrecere faină de sărbători şi un 2017 frumos, din toate punctele de vedere!

  3. Să aveți spor la prăjiturit și spus povești, iar sărbătorile să vă fie cu lumină, pace în suflete și dorințe împlinite! ☺

  4. din motivele ei, dragoș, maya adoră să stea sub brad. cam la fel de mult cât ador eu să-l împodobesc. sărbători frumoase și liniștite și la tine. eu cred că o să citesc la greu. big grin (după ce termin cu vizitele tradiționnale care sper să fie scurte, că politețe e din belșug.

  5. și eu țin la tradiția împodobirii în ajun, vero, ca și la aceea că bradul trebuie să fie mare, bogat și cu multe globuri. anul acesta însă robert spunea că primul lucru pe care îl va face când se va întoarce din operație va fi să împodobească bradul, așa că duminică, în semn de prietenie, am făcut același lucru și eu. sărbători cu lumină, sănătate și multe bucurii, vero. iar în 2017, în cel mai egoist mod cu putință îți doresc să traduci sanderson pentru noi. big grin

  6. Sa fie un Craciun in care cea mai mare dorinta, sanatate pentru Robert, sa se indeplineasca si in care sufletul sa fie inundat de fericire si liniste.

  7. Buna, e pentru prima data cand va vizitez blogul si vreau sa va spun ca imi place ceea ce faceti! mult succes si continuati tot asa… v-am adaugat la favorite happy

Comments are closed.