poezii

ninge cu iluzii albe peste mine

ninge

ninge cu iluzii albe peste mine,

ninge cu tristețe, peste iarna scrum

și cobor ca lacrimi, visele- ruine

când colindătorii se topesc în fum.

 

cerne în tăcere, ninge iar în mine,

sacul de făină alb- melancolie,

și sub coji fragile mirosind a bine

iarna se închide ca o cochilie

 

ninge cu răscruce rece, ca un câine

vătuindu-și calea, os de promoroacă

iarna asta-mi pare că din noi mai vine

cu alai de lacrimi reci, de gheață.

 

ninge peste iarnă, ninge peste gură,

peste ochii tandri ce-au uitat lumina,

bate în fereastră, negru ca o mură

zvon de alb în iarnă azi și totdeauna.

 

ninge dimineața pe andrele albe,

reci, se țese firul zilei aburite

ninge cu iluzii și distonocalme

ninge și mi-s toate vorbele sleite.

în mod normal v-aș adăuga la ninsorile cu care îmi încep dimineața, o colindă. ceva de pe la finlandezi. dar mi-e sufletul ghimpi curbi și mi-s gândurile duse… și am terminat poezia asta doar pentru că am prea multe cioturi peste care am pus uitarea. să fiți bine. ninge cu iluzii. e un cer senin și-albastru de sparge sticla de fapt.

sursa foto: salome

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

9 thoughts on “ninge cu iluzii albe peste mine

  1. Să fii bine, tu și cei dragi sufletului tău, sub albul zăpezii ce se așterne peste tot și toate! Măcar de ar avea puterea să albescă (curețe) suflete și trupuri, răni și cenușiuri.

Comments are closed.