poezii

credeam că te mai pot auzi

credeam că te mai pot auzi
cu inima, cu inima mea,
credeam că mai avem timp,
că ne va fi de-ajuns inima,
inima mea,
bătăile ei repezite,
sângerânde,
credeam că te mai pot auzi,
glasul tău ca o aripă sfâșiată
mi-a trecut pe dinaintea toamnei
și-am rămas amândoi
încuiați într-o  ultimă lacrimă.

 

muzică primită de la bogdan

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

18 thoughts on “credeam că te mai pot auzi

  1. „Încuiați într-o ultimă lacrimă”

    Știi, mereu m-am întrebat dacă poemele tale vorbesc despre închipuiri sau realități. Eu le traduc prin emoții proprii și le transpun în situatii care-mi vin in minte in acelasi timp cu versurile citite.

    PS. Pe 16 noiembrie anul trecut am folosit si eu imaginea asta. Era ziua lui Mihai. Am tresărit când am văzut-o…

  2. adriana, eu mă mai mir că ai timp să mă citești pe mine. happy dar mă citești așa cum facem cu toții, de altfel, trecând prin filtrul personal, prin propriul suflet, ceea ce citim. imaginație sau realitate? cineva spunea că poezia este forma cea mai înaltă a sincerității, așa că este și o parte din cele trei sute de grame de inimă pe-aici, azi mai puțin, mâine mai mult…
    iar poezia asta a pornit de la muzica lui hoffmann și de la o poezie care mi-a tăiat răsuflarea: cândva

  3. eu cred, dragoș, că dincolo e doar praf de stele. happy că tânjim spre el, din el fiind veniți pe pământ, dar e numai un praf, atât.

  4. Toate articolele tale îmi intra pe mail. Le citesc pe toate, dar sunt o leneșă și o rătăcită…, chiar și prin „casa” cuvintelor mele….

  5. mi-a fost dor să fiu aici, printre cuvintele tale, mi-a fost dor de ceea ce simt, de ceea ce sunt atunci când le citesc. unii oameni se rătăcesc din când în când şi se întâmplă să nu ştii dacă-şi doresc să fie regăsiţi. unii oameni cred că au timp, tot timpul din lume pentru cuvinte, pentru poezie, pentru inimă. unii oameni se înşeală, alţii, nu. happy

Comments are closed.