despre oameni şi poveştile lor

scrisori pentru un prieten: îți port inima cu mine

îți port inima cu mine (o port în inima mea).

undeva unde nu am călătorit niciodată, picioarele tale cele mai albe mai rătăcesc mereu și-n dimineața asta aș vrea să-ți spun tot, tot ce am tăcut ieri, în miez de noapte. vezi tu, ceva din mine înțelege că vocea ochilor tăi e mai adâncă decât orice trandafir și că îți port inima cu mine (o port în inima mea). e o asumare în toată această poveste și este un dar pe care nopți și zile și anotimpuri întregi le leagă pe mai departe, tot mai departe. promisiuni nerostite dar atât de prezente încât aud, te aud și știu că viaţa nu este un paragraf. iar moartea – cred – nu este o paranteză.

îți port inima cu mine. o iau de la capăt în fiecare zi în vreme ce ochii tăi ard de dorul lui undeva unde nu am călătorit niciodată. e atâta plecare între noi și e atâta rămânere! e atâta rămânere mai ales! viaţa nu este un paragraf. iar moartea – cred – nu este o paranteză.

îți port inima cu mine (o port în inima mea). și când nici asta nu va mai fi de-ajuns, am să-ți dau inima mea. și, poate, acolo, în țara aceea dezlegată, margine a disperării și frânghie a dorinței de a fi, inima ta va ajunge acasă.

(fragmentele italice sunt versuri din e.e. cummings)

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “scrisori pentru un prieten: îți port inima cu mine

  1. Cat de frumos!!!!!

    Prietenii, aceia care sunt langa inima mea mereu, chiar si dupa 22 de ani de prietenie si locuind in alte judete/tari sunt cei de care am nevoie, desi sunt departe.

  2. Tehnic: nu apare nimic în bold însă apar fragmente în italic. Menţiunea respectivă ar trebui modificată pentru a nu induce confuzie cititorului.
     
    Uman: o inimă cu inimă e o comoară, dar cînd cealaltă e doar amintire devine o inimă strînsă, tristă. De parcă – într-o matematică abstractă şi dureroasă – nu se mai face 1 x 2, ci 1 : 2.
     
    Şi pisicile şi oamenii oftează la fel de sfîşietor, ştii… sigh

  3. Atat de frumos ai scris… dar parca imi seaca sufletul cuvintele tale, parca ma fac sa imi tin respiratia si sa ma intorc in timp la momentele petrecute alaturi de toti cei dragi, sa ma intorc la fericire.

Comments are closed.