poezii

în plan secund (întomnare)

plan secunddincolo de cuvinte – mi-ai strigat,
apoi calul acela albastru
ori numai noaptea, poate,
a stins ecoul chemărilor tale
şi-am rămas aşa, suspendată,
cu toate mirările abia văruite,
mirosind alb, a batistă.
îmi părea că te văzusem obosit,
ridicând mâna mea până la tâmple
de parcă ai fi vrut să îţi şterg
toate rănile,
toate dezlegările.
ca o icoană trasă la faţă
mi te aminteam,
cum mă priveai aşteptând
să te prind în căuşul palmelor.
ţi-aş fi dat de sete
şi de foame
bucăţi mari din ziua aceasta fragilă,
fără să văd noaptea cum pândeşte
în planul secund.

dincolo de cuvinte- ţi-am şoptit,
acolo unde mai trec speriate
păsările oarbe ale ochilor mei,
acolo unde se înalţă nefiresc
zorii albi ca niște tăciuni obosiți,
spre tâmple şi mai departe
şi în tot acest timp nedesluşit
ochii tăi mă ţineau captivă.

mi-ai fi dat, ştiu,
din apa răsuflărilor tale atunci
numai să-ţi rămân.
undeva în planul secund
șoaptele zilelor noi m-au chemat
și-am rămas așa, în mirare,
pe când toamna mușca din noi
ca dintr-o poamă
venită așa, ca din întâmplare,
peste inima mea.

 

primei zile de toamnă i-am pus în fereastră câteva cuvinte. doruri și depărtări mă mai mistuie lung, toamna vine ca un copil curios, o recunosc și o iau în brațe ca pe-o păpușă. e dusă vara de-acum, e în planul secund.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

17 thoughts on “în plan secund (întomnare)

  1. Toamna în prim plan cu gânduri ruginii şi lumină molatică. Să îţi aducă împliniri, depărtările aproape şi cât mai multe obiective din lista aceea “must do” bifate! happy

  2. Credeam că scîrţîie greierii din viori, dar erau oasele mele scîrţîind a toamnă preatimpurie. Şi tot aşa, dincolo de cuvinte, în plan secund, se întîmplă. Totul.

  3. Eu cred că la împărţirea darurilor convieţuirii, Naturii i-a dat cu rest. Acel rest erau Cuvintele.
    Omul a schimbat hotărîrile Naturii, a decis să citească de la dreapta la stînga şi atunci Restul a devenit mai important decît… restul.
    Şi restul e tăcere.

  4. mi-e greu să cred, dragoș, că natura ar fi greșit la adunări și scăderi. aia e fix treaba omului, în esență un distrugător.

  5. Cuvîntul are puterea de a ascunde, de a deforma realitatea, de a manipula totul. Omul ar fi trebuit să fie mut şi telepat, fiindcă gîndurile nu pot fi contorsionate de către voinţă. Natura a greşit în privinţa omului.

  6. Peste inima mea mi-ai fi dat, știu!
    Ți-aș fi dat de sete, de foame
    spre tâmple și mai departe,
    undeva în panul secund,
    acolo unde se înalță nefiresc
    toate rănile,
    toate dezlegările.

    Fără să văd cum noaptea pândește
    mi te aminteam acolo
    unde mai trec toate speriate
    păsările oarbe ale ochilor mei.
    Dincolo de cuvinte mi-ai strigat
    din apa răsuflărilor tale.
    Ori, numai noaptea poate!

    Atunci, de parcă ai fi vrut să îți șterg apoi
    calul acela albastru,
    numai să-ți rămân
    șoaptele zilelor noi m-au chemat,
    zorii albi ca niște tăciuni obosiți.
    Și, în tot acest timp nedeslușit,
    dincolo de cuvinte ți-am șoptit
    ca dintr-o poamă.

    Cum mă priveai așteptând,
    mi te aminteam
    pe când toamna mușca din noi.
    Îmi părea că te văzusem obosit
    și-am rămas așa, suspendată,
    și-am rămas așa, în mirare,
    ridicând mâna mea până la tâmple:
    să te prind în căușul palmelor?
    A stins ecoul chemărilor tale.

    Mirosind alb, a batistă,
    ca o icoană trasă la față,
    cu toate mirările abia văruite,
    bucăți mari din ziua aceasta fragilă și
    ochii tăi mă țineau captivă.

    Decât să scriu ceva io, nu mai bine plagiez? laughing

  7. poate pentru că în sufletul meu, sava, nichita este și va rămâne tot ce a avut poezia românească mai bun. happy el, copilul bălai al cuvintelor, unicul.

Comments are closed.