poezii

frânghii (pretext de dezlegare)

frânghii crescute în umbrele nopții,
carnea zvâcnind ca un plânset nătâng,
frunze, atât de multe frunze
cu seva clocotind zadarnic,
în verde lucind.

frânghii izbind oasele unele de celelalte,
în strânsoarea minciunii,
în focul șoptit,
promisiuni făcute la miezul nopții,
când moartea dansează râzând,
în negru și-absint.

am să te caut cândva,
în malaxorul sălbatic al zilei,
pe străzile lungi ca niște frânghii,
pretext de evadare,
falsă obsesie a începutului,
am să te caut în povești, inima mea,
acolo unde mi te-am legat
ca pe-o haină veche cu mâneci răsucite,
soare dormind.

frânghii bătrâne își leapădă strânsorile
ca fustele pline de praf și rugină,
ale femeilor ce pândesc marginea drumului
ca pe-o întoarcere, ca pe-o speranță,
ziua își aruncă ancore tot mai departe,
tot mai albastră îmi pare
dezlegarea aceasta de mine însămi.

frânghii de cenușă ciuntind piatra,
zâmbetul orb al clipei,
rătăcirea,
lanțuri de cânepă moartă,
iubirea.

o nedepărtare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

7 thoughts on “frânghii (pretext de dezlegare)

  1. aloo, ziua limbii rumâne a fo’ eri (când puteam să judecăm și noi ceva, dupe așa numitul poiet național) miai! big grin bună-ntomnarea la tine!

Comments are closed.