advertorial

nomasvello: no more hair, just smile!

atunci când intri pentru prima oară în salonul nomasvello brașov porți cu tine un milion de întrebări, un maldăr întreg sub care abia abia mai respiră o speranță. undeva, în cel mai îndepărtat colț al sufletului, speranța aceasta oloagă ți se agață de carne cu toată puterea. îți dorești de fapt ca toate problemele și toate caznele la care te-ai supus amar de vreme în numele unui etalon de frumusețe să se sfârșească cumva. să se fi inventat o metodă prin care să scapi o dată pentru totdeauna. și ea chiar există, se numește epilare cu lumină intens pulsată, iar nomasvello este un brand suficient de mare și de puternic pentru speranța ta. pe cuvânt și pe testate! happy

arsuri cu ceara prea fierbinte, fire de păr crescute sub piele, rădăcini activate și care, după un timp încep să arate mai urât decât sprâncenele pe care, după etalonul de-acum, ni le dorim cât mai bine conturate și peste toate durerea. durerea pe care o simți atunci când sunt smulse firele de păr devenite dure și groase, dar mai cu seamă durerea pe care o simți atunci când cei din jurul tău râd și fac remarci pline de venin, pe care în numele politeții le ignori, așa cum ignori și lacrimile. (oho, ai devenit specialist în ignorat lacrimile care s-ar rostogoli ca un potop). cea din urmă durere, știu, doare ceva mai mult, așa cum dor toate răutățile rostite la repezeală. și mai știu și că orice metodă de epilare ai alege până la urmă, dintre cele devenite deja clasice (ori clasic de dureroase), vei rămâne mereu cu un gust amar și o vei lua de la capăt.

epilarea cu lumină intens pulsată, așa cum se efectuează ea la nomasvello brașov (și la oricare alt salon nomasvello din lume de fapt, dar am eu o dependență de andreea, recunosc cu bucurie, este eficientă în măsura în care ai răbdare și înțelegi că este nevoie de un interval de timp exprimat în luni (6-12 în funcție de zona tratată) și este nevoie de răbdare. și, desigur, este vorba și despre un preț pe care trebuie să-l plătești și niște reguli de respectat.

epilarea cu lumină intens pulsată de la nomasvello înseamnă mai pe scurt să-i faci loc speranței să crească în tine și să dărâmi raftul din baie, acela pe care ții epilatorul vechi, oglinda cu lupă, ceara și pensetele. mai ales oglinda, de ea vorbesc, ar fi bine s-o arunci pentru că o vreme îți va fi dușmanul cel mai aprig, arătându-ți fidel tot dezastrul și toate greșelile în care ai perseverat ani în șir. probabil că la început o să te apuce disperarea și poate că o să vrei să renunți, dar ce spuneam mai sus? la nomasvello trebuie să reînveți răbdarea. ineficiența celorlalte metode pe care le-ai folosit până acum (știu, așa era pe-atunci, așa ne-am învățat una pe cealaltă) și cu care te-ai chinuit ani în șir, se va vedea dintr-o dată, iar ceilalți ți le vor arăta cu aceeași ”grijă”. numai că acum știi că ziua aceea în care vei trece nepăsătoare printre rafturile cu epilatoare ale magazinelor este pe-aproape. îngăduie speranței să înflorească în tine. și respectă regulile care ți s-au spus de la bun început. certitudinea e mai aproape decât crezi.

de mai bine de un an de zile, de când am pășit pentru prima oară la nomasvello alegând această metodă de epilare prin instrumente performante și cu oameni care chiar știu ce fac, dar și curățarea tenului prin ceea ce v-am povestit a fi nomasvello proskin (favoritul favoriților pentru mine, dacă vreți) am ales să scriu aici pașii pe care i-am parcurs. am scris despre metode și răbdare, despre greșeli și asumarea lor și despre încredere. am găsit întotdeauna motive să merg mai departe și să mă bucur de fiecare rezultat, oricât de mic ar fi fost la început.

și dacă anul trecut mai purtam în bagajul de vacanță oglinda cu lupă, penseta și trimmerul, ba chiar și crema depilatoare cu mirosul ei oribil, încercând să ignor totodată privirile oripilate ale celorlalți de prin hotel, anul acesta am purtat doar cremele de protecție solară, acelea alese cu grijă, alături de care am pus fluidul facial revitalizant cu vitamina c (baza mea de non machiaj zilnic de când sunt o nomasvello girl) dar și emulsia hidroprotectoare pentru față și corp cu spf 30 și aloe vera, tot de la nomasvello. mă pregătesc acum de un tratament proskin care o să redea prospețimea și curățenia tenului meu încă bronzat și lipsit de pete, iar din toamnă am să vă povestesc despre rejuvenarea facială de la nomasvello, pentru că iată- și cei care au citit tot parcursul meu de până acum știu- nomasvello înseamnă mai mult decât epilare și se adresează în egală măsură femeilor și bărbaților.

atunci când intri pentru prima oară în salonul nomasvello brașov pornești de fapt pe un drum plin de încredere. lasă-ți speranța să crească. în fond ești atât de frumoasă! happy

și, ca de obicei, repet că testarea procedurii de epilare ipl este gratuită, iar promoțiile pe care le găsești la nomasvello în fiecare lună sunt tentante. de pildă pentru cât mai este din luna iulie, oferta arată astfel: la trei ședințe de epilare ipl, a patra este gratuită. treci pe la nomasvello brașov, bd. 15 noiembrie nr. 100 sau poți suna pentru programare și mai multe informații la numerele de telefon: 0744.582.028 / 0368.801.675

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather