locuri din sufletul pisicii

brașov. din căldarea de lumină (abația franciscană)

deși mă pot mândri cu cele cinci generații numărate de brașoveni din care mă trag, prima mea întâlnire cu abația franciscană s-a petrecut abia cu vreo douăzeci de ani în urmă, într-o iarnă. de fapt acel moment a fost primul în care am văzut pentru prima oară în viața mea, în carne și oase, niște călugăr franciscani. și era mirabil faptul că înaintea mea se ițiseră din zăpezi vreo patru oameni în rasele lor cafenii, încinse cu sfoară. mai mirabil de-atât, purtau sandale în picioarele goale, în ciuda zăpezii și a frigului. și-atunci, pe sub fulgi de zăpadă și mirare mi-am promis că am să aflu cândva pe unde este abația franciscană în oraș și mai cu seamă de ce știm atât de puține despre ea. aveau însă să mai treacă ceva ani până să descopăr că din tot ceea ce lăsaseră moștenire teutonii în trecerea lor, știusem deja și fusesem pe-acolo atrasă de mirajul lui ”altfel” în biserica nedrept numită sfântul anton, de pe strada sfântul ioan. în realitate biserica ce aparține astăzi abației franciscane se numește, mereu s-a numit așa, biserica sfântul ioan botezătorul, iar confuzia este iscată de faptul că, pe lângă Înaintemergător, în acest lăcaș mai sunt venerați sfântul anton de padova și  (mai puțin știut) sfânta elisabeta.

izvoarele istorice spun că abația franciscană a apărut în brașov odată cu teutonii, prima lor biserică fiind însă dincolo de cetate, pe strajă, în apropierea alte bijuterii arhitectonice despre care se știe prea puțin, biserica sfântului martin, construită de templieri la 1235 (și care mai este și astăzi în picioare). două secole mai târziu, prin anul 1507 a fost fondată biserica sfântului ioan botezătorul, însă franciscanii au fost alungați din corona după bătălia de la feldioara, acuzați de simpatii prohabsburgice. odată cu adoptarea reformelor luterane, biserica a primit altă destinație, funcționând o vreme chiar ca grânar, apoi ca biserică evanghelică. apoi, odată cu marele incendiu din 1689, parte din biserică a pierit, de reconstrucția ei ocupându-se inițial ordinul iezuit (și aici trebuie să spunem că impresionanta biserică de pe strada mureșenilor, aflată în păstorirea iezuiților bună vreme, este singurul monument baroc din țară și că frumusețea sa trece adesea nebăgată în seamă de turiștii care urcă mereu grăbiți spre piața sfatului).

franciscanii s-au întors în corona în anul 1724, ocupând fosta mănăstire a clariselor, cu sprijinul generalilor konigsegg și tige. de altfel, pe lespedea comemorativă de deasupra portalului se mai poate citi și astăzi acest an. abația franciscană a beneficiat de la bun început de sprijinul financiar al unor nume de seamă, fapt ce a permis nu doar reconstrucția micii bijuterii baroce așa cum o cunoaștem astăzi ci și îmbogățirea acesteia cu cele paisprezece imagini ale patimilor, cu statiule sfinților anton, francisc, maria de lourdes. generalul tiege a donat o mie de florini, iar printre patronii lăcașului s-au numărat proprietarul regimentului de dragoni schonborn, ludwig andreas khevenhuller (cel care împreună cu soția sa au finanțat împodobirea altarului cu pictura de tip mariahilf de passau) ori nicolaus de porta căruia îi este recunoscută contribuția financiară la realizarea altarului sfântului anton de padova, astfel că în secolul al nouăsprezecelea micuța biserică a sfântului ioan deținea cinci altare.

ascunsă privirilor indiscrete, biserica sfantului ioan botezătorul de pe strada cu același nume, poate fi vizitată și admirată pentru frumusețea ei. o găsiți în partea de nord a coronei și o veți recunoaște ușor după culoarea ei galbenă, ca de soare și după statuia mare, cu Iisus pe cruce, de la intrare. aflată o vreme în avansată stare de degradare, biserica a reușit să obțină în anul 2014 finanțare de la ministerul culturii. cumva, mica bijuterie a orașului a fost mai norocoasă decât casa barac, cea care adăpostește prima școală românească ori turnul bisericii din rotbav, prăbușit în acest an. ascunsă de palatul telefoanelor și de oroarea numită aro palace, mica biserică privește astăzi cu jind peste strajă la cetățuia închisă și lăsată în paragină a orașului. abația franciscană își toarce timpul după regulile și rosturile ei, iar în zilele de marți mai cu seamă, este plină de oameni de toate religiile.

brașov, din căldarea de lumină… v-am spus o poveste nouă. și va trebui să revin cu fotografii, deocamdată am apelat la amicul google pentru ilustrare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “brașov. din căldarea de lumină (abația franciscană)

  1. Ce frumos ai prezentat acest loc incarcat de istorie!
    Pana ajung eu prin Brasov… chiar astept imaginile tale.
    Multumesc si o zi frumoasa, PSI! happy

  2. ei, am scris chiar puțin, suzana. față de celelalte locuri și monumente din oraș, despre biserica aceasta se cunosc mai multe, poate și prin grija acelora care au trăit în aceste locuri. dar știi ce nu înțeleg? de ce îmi scrii numele cu majuscule? nu-s eu chiar ”prevenirea și stingerea incendiilor” ci doar psi- mâțul pervazier. happy

  3. Hi, Hi! Nici nu mi-a trecut prin cap subiectul specificat de tine… happy Pentru mine, aceste trei litere sunt poarta catre toate misterele neconventionale pe care as vrea sa le stiu, dar inca nu pot, desi incerc, dar cred ca intr-un mod prea… naiv!
    O sa practic varianta Psi! E ok?
    Si chiar daca pentru tine e ceea ce ai scris, mereu pentru mine fi mai mult!!!

Comments are closed.