la castellana

la castellana

– eu nu am fost niciodată la madrid!

zâmbetul ei semăna cu o cireaşă coaptă, desenată de vechii mauri pe un chip în care mai persista acel amestec infailibil de copil şi de femeie şi pe care el, zâmbetul, putea fi orice: un sărut, o tăcere, o şoaptă.

– hai în casă şi lasă visele deoparte puţin! – vocea lui era rugătoare şi caldă ca un sărut- o să vină ploaia…

ea întoarse o privire în care plutea un miros de lemn ars şi  amurg, dar nu se clinti. pentru o clipă zâmbetul ei semăna cu o promisiune, una din acelea care rămâne ancorată în suflet, legată nevăzut de speranţa lui “odată și odată”. pe dalele reci, trupul ei părea un sâmbure ghemuit în propriile-i petale, aşteptându-şi şansa, cu intuiţia celui care ştie că nimic nu este greşit în vis, în încredere, în destinul care curge şi ne împinge mereu înainte.

dincolo de ea, tabloul cerului se schimba cu repeziciune, însă ea se încăpăţâna mai departe în nemişcare, cu visul ei mare şi rotund ca o minge în braţele-i subţiri, acelea cu care se încercuise, se îmbrăţişase pe sine. un gest pe care el îl recunoscu, îl privea şi îl durea şi în faţa căruia se simţea încurcat, descumpănit de parcă ar fi strivit din neatenţie o floare. acum însă ştia, chiar dacă era dureros, ştia că atunci când ea se închidea astfel, atât de ermetic, zâmbetul ei nu era deloc o chemare ci un scut, o piedică de oţel în calea oricui.

încercase odată, la începuturi, nedumerit şi poate prea speriat de acel departe iscat între ei şi căruia nu-i înţelegea rostul, încercase o apropiere, o atingere care să desfacă capcana aceasta şi îşi primise lecţia. în reacţia ei, ochii nu mai aveau nimic de om şi aruncaseră atunci spre el săgeţi care sfâşiaseră aerul, îl făcuseră irespirabil şi atunci el ghici parcă, se clătină sub apăsarea acestui gând nou şi realiză că din toată această fragilitate a lor nu ar putea rămâne nimic. se opri.

– să ne asumăm fiecare rolul lui! – îi spusese ea cândva şi zâmbetul de atunci parcă avea gust de strugure copt şi brumat cu promisiuni tandre, de must- să ne bucurăm de această şansă pe care destinul ne-o aduce pe tipsiile lui şi nu o striveşte sub tălpile-i crude! în lecţia aceasta a lui “împreună” pe care vreau să o învăţ alături de tine şi în care am putea fi orice, oricând, să ne lăsăm mânaţi de intuiţia noastră asemeni pescăruşilor pe mare ori al ciutelor din pădurile sălbatice până când vom fi învăţat pe deplin sensul libertăţii.

începuse să plouă furios şi dezlănţuit pe paseo de la castellana, aşa cum sunt toate furiile crude ale verii, acelea din care numai un om se desprinde cu teama de ud şi de apă de parcă ar fi fost ceva rău, dar ea nu se mişcă din locul ei. şi nici el, chiar dacă în adăpostul camerei de unde o privea plânsul cerului de vară nu îl putea ajunge.

târziu, în lumina caldă a lumânărilor pe care ea le aprinsese și care ridicau nevăzute arabescuri de miros greu și ademenitor, el îi zâmbi.  mâinle lui  atingeau ușor mecanismul fragil de care depindea viața ei, în vreme ce ochii îi sărutau zâmbetul stins, adormit, acela care îi lăsa pe pleoape umbre moi. o iubea parcă mai mult așa, lungită pe masa lungă, vulnerabilă și docilă, cu toate circuitele ei întrerupte, arătate în lumină și cărora el trebuia să le găsească leacul. mica lui zizou!

– să ne asumăm acest vis – șopti el mai mult pentru sine, căci ea nu îl putea auzi – am să te duc la madrid și ai să îl vezi, ai să îl cunoști. frumusețea credinței împlinind visul, unicul!

zâmbetul ei avea contur de amurg dizolvat în liniștea care coborâse lin pe la castellana.

sursa foto: aici

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

6 thoughts on “la castellana

  1. Frumos și trist și cu gust de dorința neîmplinită, sau prea târziu împlinită… și totuși, atât de frumos! Se potrivește perfect cu vremea de afară, căci în casă e cald și bine, cu parfum de sărbători pe sfârșite. happy
    Să-ți fie bine și toate năzuințele împlinite!

  2. e doar o poveste fantasy, potecuță și un vis. unul care se va împlini cândva, știu sigur.

  3. Nici eu nu am fost la Madrid. Dar de ce nu Valencia, Barcelona, coasta de azur? Zic, tot în banii ăștia… happy
    Și tot ca vis. La vise am rămas și eu. De fapt am ales. Uneori credeam că sunt în călătorie… dar stăteam pe loc. Si nu e ușor s-accept asta.

  4. cumva e în alți bani, hapi. sau în altă valoare: real madrid și zinedine zidane s-ar traduce. happy

Comments are closed.