culori

miros de aur stins

umbrele coborau iute pe pământ sfinţind locul uscat, aspru, pe care de multă vreme nici iarba, nici floarea… numai piatra îl contura. umbrele sunt ca nişte pelerine mi-ai spus, priveşte-le cum se înfăşoară şi cum se desfac în vânt de parcă ar zbura, s-ar lăsa duse aidoma zmeului eliberat de frânghia nopţii.

mirosea între noi a vremuri de aur şi a piper, a tufe de rozmarin seduse de arşiţă şi a întâmplări care ne duseseră în bărcuţele lor fragile atât de departe. ai putea să uiţi? mirosea a arhangheli cu flori pe tâmple şi a carne dezvelită sfios în lumina ireală, a ochi flămânzi şi a piatră ridicată ca o recunoaştere mută a păcatului. plângea între noi aroma de vanilie înfăşurată în tutun şi mi se uscau cuvintele în gură.

astăzi privesc seceta de lut a oaselor, a drumului care ne-a dat fiecăruia alte aripi. pe cerul surd de tunete, norii desenează o îmbrăţişare de umbre pe care picură ceara.  timpul întrebărilor a trecut peste noi… astăzi miroase a iască. şi a aur stins.

şi-mi amintesc atât de multe…încât mi se taie respiraţia în felii subţiri, ca aripile păsării sfârtecate în lumină.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather