poezii

iertare?

pe cerul slut, cioplit în cruce,
vagi anotimpuri ard adeseori,
e-o vreme numai bună ca să mori
îmi spui acum, când noaptea duce

uitările în goana lor ciobită,
minciunile acestui timp nătâng,
coboară iar a moarte pe pământ,
lacrima ta în vers strivită.

și te privesc, de veghe ți-s tăcută
cum aperi iar, cu inima-ți lovită,
un suflet stins, o moarte prea grăbită
cu care te-ai luptat zadarnic, ciută

ți-e sufletul cernit și plin de-un urlet,
și lacrimi grele ard la tine-n gând,
e-atâta moarte parcă fumegând
sub jarul inutil al unui plânset.

tu încă te întrebi de unde vina
și unde-i nenorocul scris în stele,
din colbul ars al mâinii mele
aș vrea să îți aduc acum lumina.

iertare spui? știm amândoi și doare
seninul ăstui cer umbrit de cruce,
sub care omul mic și hâd se duce
înfulecând cadavrele din soare.

să scrii, în colțul tău de lume,
să lași cuvintele să cearnă iar
uitările prelinse în pahar
iertarea ta, tăcerea ta cu nume.

 

din motive care îmi scapă, poezia asta a zăcut în draft vreo două săptămâni. era pentru tine, da, te știi tu. mulțam pentru ieri, apropo. happy

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

5 thoughts on “iertare?

  1. ..te-am tot citit azi, și mă doare. „Câți oameni” am citit-o pe mail. Am vrut sa te salut, am sufletul tulburat dar am gând de bine, de musai…de bine.

  2. am parolat ”câți oameni” adriana, dintr-un singur motiv: primisem un comentariu prin care mi se spunea că scriu versuri foarte tari și că le va folosi ea pe undeva…
    azi am sufletul obosit. drumuri, oameni. la fel va fi și mâine.

  3. Îmi zîmbeşte sufletul că mai există pe lume oameni cărora li se dedică poezii fiindcă merită. Şi că mai există aceia şi acelea care le scriu, din suflet. happy

Comments are closed.