despre oameni şi poveştile lor

necunoscutul (povești din altă vară)

un zvon de soare cobora printre picăturile de ploaie ca şi cum cerul, asemeni sufletului, ezita încă. zorii zilei miroseau a flori adormite, cu capetele lor plecate şi a nisip umed, aur stins în îmbrăţişarea mării. în tabloul imperfect doi oameni: ea și… necunoscutul.

se priveau pe ascuns, ca doi copii ce jinduiesc în tăcere la aceeași jucărie care, deși neînsemnată în aparență, avea sens de dorință ascunsă, se recunoșteau în tabloul aceluiași gând al veghei soarelui care trebuia să apară de dincolo de noapte și de norii răzleți ce picurau încă, așa cum o făcuseră întreaga noapte, deși în adăpostul întunericului căpătaseră parcă mai mult curaj, trimițându-și fulgerele sălbatice către marea înfuriată.

apele tulburi încă mai clocoteau, dar pământul aștepta neclintit, înghițind dantela valurilor cu lăcomie în fața celor doi spectatori cu chipurile lor tinere și arse de soarele altor zile.

cei doi se mai văzuseră de fapt, ea îi simțise privirea alunecându-i cald și curios peste trup, amestec de uimire și de recunoaștere, el o găsise de fiecare dată altfel, desprinsă din amestecul de oameni ce o însoțeau mereu, ca și cum, conștientă că este diferită, încerca să se ascundă, să se dizolve în masa aceea de trupuri tinere şi libere.

după ce primele semne trecuseră peste ei, jocul recunoaşterii şi al aşteptării veni ca ceva firesc, numai că timpul nu le era prieten, ori, poate, ea nu renunţase să se ascundă cu toate că atunci când se întâlneau, ea îi căuta pentru câteva clipe ochii mari, iar el îi privea fascinat gura de culoarea zmeurei coapte pe care un zâmbet înflorea stins şi timid.

şi acum, aşteptând răsăritul, privind freamătul mării pe nisipul jilav, se priveau cu uimirea de a fi singuri, doar ei doi, ca nişte supravieţuitori pe marginea lumii. în inima ei se auzeau clopote speriate, în vreme ce el se apropia încet, atent să nu strice fragilitatea acestei clipe în care toate cuvintele ar fi fost de prisos şi numai ochii lor vorbeau aşa cum o făcuseră de fiecare dată până atunci. el îi desenă o floare pe umărul mic şi ea înflori sub atingerea lui, chemându-l mai aproape cu ochi de catifea şi cu răsuflare uimită. el o sărută pe tâmplă şi ea tresări ca o pasăre ori ca o ciută neînvăţată cu atingerea omului. zâmbetul ei îi coloră pe amândoi şi soarele, trezindu-se, risipi ultimele semne ale norilor cu hohotele lui de râs.

o altă zi se rostogolea între ei cu gust nou, de sărut şi de mare, ştiut parcă şi necunoscut până atunci. un tren venit de nicăieri, mergând spre niciunde, trecu prin ochii lui ca o umbră. zâmbetul lui se frânse în clipa aceea în care marea le atinse picioarele cu vălul ei.

ea rămase în urma lui acoperindu-şi zmeura gurii cu o mână stângace ori poate că nu, i-o dăruise lui pe toată, nu mai ştia decât conturul ochilor lui mari, luminoşi, prin care urmele unui tren aveau să sfârşească o poveste începută prea târziu.

nici măcar numele nu i-l ştia.

necunoscutul

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

21 thoughts on “necunoscutul (povești din altă vară)

  1. Ce să spui când nu ai cuvinte? Când intri în poveste așa, ca și cum ai deschide ușa și te-ai așterne pe nisip, când cunoști și recunoști gustul zmeurii…

  2. doar un crâmpei, sava. poveștile adevărate sunt acum numai pe caiet. cel puțin până când ultimul cuvânt din ele va fi scris.
    pe urmă, cred că le facem păsări și le dăm drumul să zboare.

  3. Ceea ce s-a întîmplat între ei, prima şi ultima oară. Ziua care i-a despărţit, după ce trenul acela a trecut în goană.
    Sigur e scrisă de tine…? Parcă nu cunoşti povestea. happy
    De fapt aşa păţesc şi eu, cînd e trimisă din Astral. Am scris atîtea lucruri de care după ani de zile m-am minunat, nevenindu-mi a crede că-s ale mele. big grin

  4. ești sigur că s-a întâmplat ceva între ei sau e doar o sugestie? tongue
    îmi amintesc bine ce-am scris (că am recitit să corectez) dar mâine dacă mă întrebi…

  5. Ceva s-a întîmplat, asta e sigur. Chiar dacă doar la nivel mental, chiar dacă doar în imaginaţie sau în vis. Pînă şi visele au uneori continuare, ba chiar mai multe episoade distanţate în timp. winking Şi parcă totuşi a fost real. Da, acolo, în mintea mea, citind, totul a fost real. happy

    Acum, ce a vrut povestitorul să spună… problema lui (sau a ei). Ce pricepe fiecare, aia e. happy

Comments are closed.