despre oameni şi poveştile lor, poezii

un veac mort

curge veacul ăsta
schinguit de sens
ca un nor de ceață
trist, ambivalent

cade ca o piatră
peste ochi și gură,
cade ca o moarte
cu gust de cianură

saltimbanci de ceară
suntem. și tacit
așteptăm să moară
moartea la zenit

când visăm la stele
cu chip de țărână
și ne trece viața
mustind de rugină

numărați ca boii
ne-nvârtim în cerc
ca stafii de vată
înnecate-n smârc

așteptăm să moară
veacul ăsta rece
care cade iară
ca o noapte. trece.

curge veacul ăsta
o clepsidră spartă
tulburând uitarea
ca un leș în poartă

plânge noaptea-n oase
calendar de foc
când ne cheamă moartea
și o luăm din loc.

răspuns pe fugă unui veac palid. să mai scrii, bine? happy

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

9 thoughts on “un veac mort

  1. păi ai cam putea: scrie! happy
    ușurința (sau fuga) vine după ani de scris… dar filonul îl ai deja, eu l-am văzut.

  2. Păi da, probabil bogăţiile noastre au ajuns deja praf. Şi pulbere.
    Şi nu mă refer numai la ce e(ra) în pămînt dar şi deasupra lui. Inclusiv oamenii.

  3. „așteptăm să moară
    veacul ăsta rece”
    dar e de pomană!
    timpul nostru trece…

    O mai fi ceva dincolo de veacul ăsta? că eu am impresia că ținem cu tot dinadinsul să ne autodistrugem…

Comments are closed.