despre oameni şi poveştile lor

pisici de lut

se opri o clipă şi privi cu atenţie în jur la cuvintele care stăteau aliniate cuminţi, statui de argilă mute şi lipsite de ochi, atinse de lumina argintată a nopţii, palidă mângâiere care nu ajunge miezul ci numai suprafaţa. şi în tăcerea de acum îşi simţea parcă gesturile fără rost, ca şi nemişcarea. pisici de lut.

mai citi o dată textul, deşi aproape învăţase succesiunea cuvintelor, să vadă dacă sună la fel, dacă umbrele au acelaşi contur, închise ochii şi se lăsă în voia muzicii. puţin cam zgomotoasă. un zâmbet de pisică prelins pe pereţi, dinspre el venind şi spre el întorcându-se, acelaşi, multiplicat parcă de oglinzile cuvintelor, un zâmbet şi doi ochi privindu-l drept, uşor curios,  întrebător şi cumva şăgalnic. scena întreagă îi părea desprinsă dintr-un vis, dintr-un film cu căutători de comori prin vechile temple atinse de blestemul soarelui şi al nisipului. muzica încetă aşa cum se pornise, alunecând în linişte, scufundându-se ca o bucată de zahăr dizolvată în ceai şi în decorul puţin, scăldat în lumina palidă, armata de pisici oarbe aştepta un semn. o aşteptare născută parcă la începutul lumii şi care îl apăsa, îl îngreuna.

pe cine aşteptau acele pisici de lut? ce urma să se întâmple? era oare potrivit să lase un semn? ar fi fost mai bine să tacă, să facă pasul înapoi şi să plece? pe cine vegheau de fapt cuvintele oarbe?

întrebările se rostogoleau în mintea omului care se decise astfel să facă un pas înainte şi nu înapoi, spre înţelegere, spre cunoaştere. la început nu se întâmplă nimic. aceeaşi nemişcare îl însoţi şi la al doi-lea pas. abia când ajunse aproape de statui, de ar fi putut să le atingă, primele două se dădură deoparte, alunecând fără zgomot pe dalele reci, ca nişte piese  de şah înalte, arătându-i calea. curând ajunse în mijlocul lor, păşind atent, în vreme ce ele îi deschideau drumul, închizându-l apoi, în urma lui şi el continua să păşească. zâmbetul dispăruse sau nu mai reuşea el să îl vadă de cuvintele prea înalte, drumul părea nesfârşit de lung, dar ştia că nu se putea întoarce, nu avea cum, aşa că mergea mai departe.

când ultimele statui se dădură deoparte, abia atunci o văzu. ghemuită pe o lespede, cu părul întunecat, şiroindu-i pe umeri şi acoperindu-i chipul, ea scria aplecată, ţinând concentrată în mâna mică, o pensulă pe care o înmuia la răstimpuri înr-un vas aşezat la picioarele ei. ea umplea concentrată, uşor încruntată din cauza aceasta, aşa i se păru că o vede, file fragile din foi de orez pe care le lăsa apoi să se usuce, strângându-le sul şi aruncându-le într-un alt vas, înalt, ce părea să nu se umple niciodată.

aceeaşi muzică de început se auzi din nou, de data aceasta mai limpede, clătinându-l şi omul se apropie de ea în tăcere, urmărind-o. pe foile lungi îşi recunoscu numele şi tresări speriat. abia atunci ea întoarse spre el un chip alb, ireal, nepământean, lipsit de ochi. îl privea cu zâmbetul, acel zâmbet pe care îl simţise prelingându-se pe pereţi.

pisicile cuvânt o vegheau.

și dacă vă este cumva dor de eminescu astăzi (că așa ne amintim noi, la anume zile), vă invit să serviți o porție de luceafăr în versiune proprie. probabil tot din cauză de pisici de lut.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

19 thoughts on “pisici de lut

  1. Cui să mulţumesc pentru imaginea asta care mi-a însoţit trezirea? Pisicilor de lut? Ţie? Cuvintelor? Cui?

  2. – multiplicat
    – […] se apropie aproape de ea […]

    Astea m-au pălmuit. blushing

    Restul m-a mîngîiat pe suflet. Pătrunderea în adîncul scrierii. Revelaţia. Puternic şi imaginativ.
    applause

  3. pfff… sad am șters pălmile, dragoș. mulțumesc.
    dacă îți spun că totul a pornit de la o reclamă de acum ceva ani și de la o poză (văzută și ea acum ceva ani) mă crezi? happy

  4. Cu drag. not worthy

    Mi-ar fi ruşine să nu te cred. happy Probabil e unul din rarele cazuri cînd o reclamă poate fi într-adevăr utilă la ceva, în afară de fraierit fraierii. big grin
    Căci nu se ştie niciodată cînd şi de unde poate izvorî inspiraţia. Totul e să-i simţim durerile facerii şi să pornim naşterea. winking

  5. eu cred că minune e cam mult spus. happy în fond tot ce scriem are un izvor, o scânteie prin cele trăite, auzite, gustate, citite, simțite, privite…

  6. Eh, mai exagerez şi eu cîte un pic, poate se mai lipeşte “pofta de minuni” şi altădată, şi de altcineva trecător pe aici… winking
    Altfel da, totul are o sămînţă din care rodeşte la momentul potrivit, în condiţiile potrivite. Doar că îmi pare mie cumva că e mai greu să scoţi ceva bun din ceva rău decît invers. Sau o fi doar o părere şi de fapt numai voinţa contează. Cine ştie…

  7. contează două chestiuni (cred eu): 1. exercițiul, munca, transpirația și 2. cititul. astea două fac muza să țopăie. în rest… urât sa frumos sunt relative.

  8. Am ajuns la o concluzie înspăimîntătoare: dacă citeşti prea mult s-ar putea să realizezi că tot ce era de spus s-a spus într-o formă sau alta, într-o vreme sau alta, de către o persoană sau alta şi atunci orice ai face rişti să fii acuzat de plagiat, aşa că mai bine taci.

    De aceea mai bine talentul nativ lăsat să zburde. Dacă există. Dacă nu… la sapă, la plantat cartofi… sick#8220;

  9. concluzie greșită, dragoș. tot ce s-a spus și s-a scris era strict din perspectiva autorului. cum fiecare autor este diferit de celălalt, vorba lui arghezi… cătăm sensuri noi din bube, mucegaiuri și noroi. sau lut. happy
    greu de spus pe cine trimitem la cartofi, greu… bunăoară eu m-aș trimite pe mine de multe ori, să știi.

  10. Hm, nu se ştie niciodată cînd răsare unu’ de se bate cu pumnu-n piept că el a zis “cutare chestie” primu’. Sigur, la o operă întreagă e practic imposibil să existe o similaritate apropiată de 100%, dar aşa la cîte o cugetare sau poveste (ultra)scurtă se poate să se işte neînţelegeri.

    Mnoh, nu-mi place subiectul, e prea trist. Hai să scriem despre şoareci, că tocmai a găsit Pacostea unul în cămară şi nu ştiu dacă mai e în casă. happy Sau mai bine, la ora asta, tragem un pui de nani. big grin

  11. fiind doar scrieri, e cam greu să se batî cu pumnul în piept oamenii. altminteri cărtărescu ar fi fost păruit deja de esterhazy. happy
    bună dimineața!

Comments are closed.