se mărmuie noaptea la mine și tot aștept să apari,
mă întreb dacă cine, dacă anii aceștia fugari
te-au ajuns sau mai bine
dacă zâmbetul tău amărui și căprui,
mai vorbește de mine.
se mărmuie ochii, privind în zadar și hoinar
se-ascunde în palmele goale doar vântul
ce mare, rotund și nimic mi-e cuvântul
și pasul ce duce spre tine, ce rar!
te-aștept ca oricând, pe mine m-aștept
se mărmuie noaptea în mine, șiret,
a eliberare.
https://www.youtube.com/watch?v=hCJVWkjhD8o
Cât de frumos scrii!
Îmi pare o discuţie cu un alter-ego de demult…
Pisoias, superb! Nici nu stiu ce altele sa mai spun citindu-ti creatia. E foarte adevarat ca nu stiu ce inseamna “marmuie” dar ma voi edifica. 😆
îți pare, dragoș.
papi, este o invenție, dacă vrei, pare-se că am luat boala asta mai demult: de la marmură- mărmuie.