poezii

anotimpul iubirii

îmi strivisem zâmbetul de obrazul stâng,
pe inelar îmi luceau amintirile toate,
tristețea și speranța se mai certau
în colțul ochiului,
în singurătate.
îmi desenasem iubirea din cercuri, rotund,
ca o înfășurare,
precupețele cerului veneau
cu coșurile lor mari, de nuiele
în care striviseră stele,
doi ochi mari și rotunzi au strâns noaptea
în cearceafuri strivite de somn și nădejdi,
primăvara trecea cernită-n livezi
și-mi ruginea viața.
oase moi de rășină, cuvinte de lut
lacrimi albastre iscate în noapte,
îmi desenasem anotimpul iubirii
pe umărul stâng
și cu el plecasem înspre cetate.
porțile mari m-au găsit într-o umbră
glasuri știute m-au tras înapoi:
– unde pleci? anotimpul iubirii e-n noi
când se-adună zi peste noapte.
ca un fluture alb în ierbarul uitat,
mi-am găsit răsuflarea tăiată
și în îmbrățișarea ta toată
m-am nins de la capăt încă o dată.

îmi strivisem zâmbetul de obrazul stâng
și de-odată cu el amintirile,
ninge în mine, albastru, rotund
pasăre oarbă în anotimpul tăcerii.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

5 thoughts on “anotimpul iubirii

  1. Eu mi-am strivit zâmbetul, de curând, de obrazul drept,
    cu vântul.
    Trecând prin gura mea,
    se porni a umfla tot ce-ntâlnea
    în Cărarea Măselelor.
    De trei zile înlocuiesc zâmbetul cu un râs prostesc
    când îmi văd în oglindă falca deformată,
    Frankensteină plouată.

  2. revino-ți în fire. de mătase! happy almanaha frankenstein am să-ț zic de-acum.
    eu îs praf și pulbere de la răceală și mai pulbere de la spinarea care îmi urlă tot mai tare. s-o feresc încă de cuțit? între-bare-a toamnei… sad

  3. Ferește-o, dacă-i de ferit! De nu, înjunghi-o dacă înjunghie! happy
    Dana a scris cu cerneală simpatică, că văz că îi răspunzi aci, da’ întrebarea n-o văd. laughing

Comments are closed.