poezii

din toamnă

venus-sc: betomad: autumn arrived  http://contosdevenus.blogspot.com

coborâtori de ape pe pământ,
ridicători de stele peste noapte,
copii fragili
din lut arzând,
o inimă,
o inimă ce bate.
zugravii orbi ai dorului nestins
ori arhitecţi de coaste ce-ncap visul,
copii cu ochii ninşi
şi stinşi,
o inimă,
o inimă ce arde.
căutători de sensuri în cuvânt
şi truditori în sarea vieţii, rece,
copii tăcuţi
ai timpului curgând,
o inimă
ce-n inimă încape.
e vreme de rugină pe pământ,
e vreme de albit lumina,
de dor,
de vânt şi de cuvânt,
când inimă
în altă inimă
mai bate.

sursa foto: salome

pentru că ea, toamna, ne bate deja la fereastră. e-acasă…

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “din toamnă

  1. mă surprinde revenirea ta după atâția ani. aș fi jurat că ai renunțat să mă citești (explicabil poate și pentru că m-am întors definitiv la ceea ce iubesc eu mai mult: liniștea)
    altfel, fotografia este doar un truc, fără legătură cu textul, eu așa cred. happy

Comments are closed.