despre oameni şi poveştile lor

23 august

sursa foto:michele’s treasure

“oare dacă aştept îndeajuns de mult, până dincolo de marginile înserării, oare o să apară?”- se gândi ea în vreme ce desfăcea încet flaconul din care lichidul uşor uleios răspândea un miros de migdale strivite.

“coup de foudre”- şopti ea, uşor somnolentă, cuibărindu-se şi mai tare în halatul alb pe care îl găsise aşteptând-o cuminte atunci când ieşise din cada imensă în care pluteau bucăţi mari, de piele roşiatică.

în sezonul umed, se plictisea răsfoind alene aceleaşi reviste lucioase din care reţinea mereu aceeaşi imagine absurdă, aşezată ca un cod secret, mereu în colţul din dreapta al paginii. douăzecişi şapte. în sezonul umed, pielea i se regenera de câteva ori, într-o alternanţă de culori desprinse din curcubeu. năpârlea.

materialul halatului, deşi plăcut la început, începuse s-o irite, aşa că îl aruncă pe podeaua unde zăceau deja nişte coji de pepene pe care le tot zgâriase în joacă cu unghiile ei aurii. semănau cu nişte steaguri verzi, lipsite de răsuflare, în lumina care se împuţina lent, semn că procesul de absorbţie atinsese nivelul potrivit. mai era doar puţin, iar ea avea timp.

zâmbi închizând flaconul cu o oarecare satisfacţie. pe trupul ei, colorat pe jumătate în nuanţa aceea violacee şi care lui- ştia foarte bine- îi dădea bătăi de inimă, se mai vedeau urme de apă ca nişte cicatrice ce-şi aşteptau cuminţi vindecarea. trânti flaconul în sertar şi se cuibări în aşternutul alb ca într-o uitare. dincolo de ferestrele mari, culorile se preschimbau încet, iar zgomotele se stingeau pe rând. se gândi la iepurele alb din ajun şi o oarecare plăcere îi alunecă prin trupul încordat, un cerc perfect acum, pe care orice supliment de culoare l-ar fi tulburat. totul perfect, îşi zise.

şi în liniştea albastră a amurgului aşteptă până la primii paşi, uşor grăbiţi, dar cu un anume ritm, ca o defilare nocturnă. trupul ei se încordă, iar flaconul luci toxic între degetele ei, apărut iute de unde fusese aruncat. aşteptă. auzi paşii oprindu-se. în gând, îşi mai calculă o dată distanţa şi se pregăti de salt cu ochii închişi.

*****

bătrâna ţinea în mână un ciot galben de lumânare şi privea cu ochii uscaţi la celălalt, la reporter. acesta o tot îndemna să spună:

– ce-aţi văzut? cum era?

femeia îşi potrivi baticul şi-apoi şopti:

– păi… era mort. şi ţinea în mână o stecluţă de-asta de odicolon, da’ eu tot crez că era otravă. mi-au zis cum îi zice, maică, da’ eu tot uit… ceva cu fund, cup…

– coupe de foudre- o ajută tânărul

– aşa, parcă aşa îi zicea…

– şi femeia?

– care femeie?

– păi cea cu care era în ziua aceea. eva parcă…

– de eva zici?- chipul bătrânei se lumină puţin- bată-te să te bată! o ţiu aici, în coş! au zis că vin s-o ieie nişte oameni, ce să fac eu maică cu ea, că-mi sparie găinile! şi le mănâncă.

din calendar, cineva uitase să desprindă fila roşie pe care jucau două cifre. ieri fusese 23 august, așa scria. “să scrie corect pă cruce”, gândi bătrâna.

din coşul acoperit se ridica încet, abia vag simţit, un miros nou, de migdale.

“va trebui să scap de aici- gândi ea încolăcindu-se mai tare- poate că la noapte ar fi momentul potrivit.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “23 august

Comments are closed.