poezii

numai cuvântul rămâne

scrie-mi astăzi pe-o coajă de salicedru
succesiunea tuturor anotimpurilor noastre,
scrie-mi  pe-un portocalandru
sufletul meu tot, a rămânere
când toamna îşi coace în ferestre
un pretext de coloanagramă
zidindu-mi sufletul în palme,
ruginindu-l,
scrie-mă pe o bocancoră albă
şi mării spune-mă,
secretacic cuvânt împotriva anotimpului
care stă înalt, între noi,
ca un fals simptom de elevătuire
când mi se rostogolesc gândurile
la întâmplare
palide perenglote coapte sub sărut,
anoduli crescuţi peste noapte
pe inimă.
ca un scorburatino căzut
în dizgraţia căuşului de lemn
într-o lume străină de mine mă simt
şi scrie-mi astăzi pe o lună din an,
picătură de ploaie vinovată de turnataţie,
opreşte-mă în palmele tale, te rog,
cât zilele noastre, fragile,
trecute printr-un betealambic de tăcere
mai şoptesc adevărul pe la colţuri:
sorbituminat
numai cuvântul rămâne.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather