poezii

erai eram

erai mai mic decât puteau cuprinde ochii mei,
erai mai mare decât te-aş fi putut înţelege,
mantia timpului ne înfăşurase pe amândoi
într-un semn de legare- întrebare.
tu mergeai înainte,
eu te urmam în cuvânt,
în liniştea aceasta întunecată.
îmi părea adesea că umbra ta mă atinge,
umbra celui dezrădăcinat şi sortit
să deschidă mereu calea.
eram mai mică decât voiai tu să mă crezi,
eram mai înaltă decât bobul de orez
pe care îl rostogoleam amândoi
de pe un os pe altul
până la rădădină visului.
ochii mei sunt de iluzie,
gura ta iluzie este,
prin fumul arcuit peste porţi
trecem ca printr-o mirare nouă
şi îmi semeni tot mai mult cu cel desenat
pe tâmple.

 

erai, eram… ce iluzie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather