poezii

risipa timpului

deșert pe tâmple, amintiri brumate
din alte anotimpuri ce s-au dus,
un galben iluzoriu, amărui,
topit ca un desen tăcut, din lut,
al zilelor ca frunzele în toamnă
cu aripi lungi, cu rochii lungi
tăcere atingând pământ,
melancolie desluşind a plâns
tot ce s-a risipit, s-a adunat şi dus
şi tot ce-n joacă am atins şi-am nins
mult prea destul,
mult prea puţin
şi în desişul cald al nopţii,
când cerul pare-ntors, departe,
cu chipul descuamat, lipsit de vis,
ca o desprindere şi ca o dezlegare
aştept să trec, să plec.
trecând încet, în carul mare
desaga mică a cuvântului rotund,
rămas cumva în aşteptare
şi-n lipsă de albastru,
a uscare.
prea mult am zis,
prea n-am descris
bătaia inimii din noaptea asta
când liniştea din mine se adună
aproape ireal, pretext de lună
a auriu nisip, sub tristul chip
descumpănit
pe-o margine de gând
ca o fereastră
lăsată într-un câmp deschis
şi-n toate eu sunt vinovată
că mi-e clepsidra destupată
o amforă sunând
în vânt.

 

gânduri despre risipa timpului desenate în vers și readuse în prezent dintr-un noiembrie spre mai. mai stai….

sursa foto: salome

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

14 thoughts on “risipa timpului

  1. …trecerea mea dintr.un anotimp in altul seamana cu risipirea de aici, dar parcă e mai tacuta, lipsita de frumusetea cuvintelor pe care le-ai strunit atat de frumos..

  2. De mult prea multe ori nu suntem atenți la clepsidră. Și ne risipim, asemenea nisipului din ea, în lucruri prea mărunte și prea lipsite de importanță. Iar când nisipul nu ne mai este destul… oare măcar atunci prețuim mai mult praful fin?

  3. frumos spus “cand linistea din mine se aduna”. Tare mi-ar placea sa se adune in mine mai multa liniste. In ultima vreme nu prea a fost si cred ca s-a vazut si in scris.

  4. Prin cântul ei, clepsidra ne adoarme.
    Doi îngeri atârnați de guler, rătăciți
    Se țin de scame și apoi, făcându-le liane
    Își fac curaj și se aruncă-n infinit.

Comments are closed.