poezii

amurgul pădurii

ne ard mocnit pădurile din gând,
se mistuie copacii în neștire
și-n asfințitul vorbelor, tăcând,
e un amurg fierbinte de iubire.

se sting pădurile din suflet și arzând,
ca o icoană sfâșiată de uitare
cu gene lungi și reci, albite-n plâns,
tăcerea noastră doare, moare.

e asfințitul altei zile pe pământ
când soarele se duce la culcare
iar eu, copac pe pleoapa ta, strigând
mai mor pe dealul gol. însingurare.

și dacă mai aștept plângând
o altă nouă zi și un alt soare
e semn că mai aud copacii fremătând,
și cântecul pădurii și mă doare!

sursa foto: călin

e un amurg al pădurilor și ne plâng dealurile și munții de atâta goliciune. până când?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “amurgul pădurii

  1. Pai, numai “padurile din gand” ce mai pot arde la noi, ca alea reale… cam dusu-s-au pe copca cu atatea defrisari. (Scuze de prozaicism! happy )

  2. ba să știi că fix de la cele reale am pornit, slvc, gândind la fel. pe mine mă miră însă că abia acum, când munții harghitei sunt aproape netezi, ne-am trezit și noi să protestăm. sad

  3. N-avem voie să ne apărăm viii, avem voie doar să ne plîngem morţii. Da, (şi) de păduri vorbesc…
    Au murit haiducii odată cu pădurile (,) din noi. Trec gîndurile ca drepte tangente la cercul Vieţii. Din ele nu răsar copaci. Nici din lacrimi…

  4. S-au dus pădurile departe,
    te-ai dus și tu, iubita mea,
    mai sunt doar pozele din carte
    și frunza ce-ai pastrat în ea…
    Fără de umbră-mi este drumul
    și fără primăveri târzii,
    doar iarna își mai țese fumul
    să-mi amăgeasca ochii gri…

  5. Cami, îmi eşti dragă, dar,
    S-au dus pădurile , s-au dus metalele, s-a dus morala gliei noastre.
    Încet-încet, cu neamţu-n frunte, se-aşterne în curând, de noapte.
    Onu

  6. cum bine știi, onu, literatură fac eu ori încerc să. politica o fac alții. cât mai departe de acest loc.

  7. Cami,
    Sinceritatea ne este geamănă
    Şi pentru asta sunt ferice
    Să ştiu în codrii seculari,
    O fată ce direct îmi zice:
    “În proză sau rime,
    În lacrimi sau strigăt înfundat,
    Să nu ne exprimăm politic
    E un păcat”.
    Şi cum românul creştin galant,
    Chiar şi cu Domnul negociază,
    Făcându-şi cruci neîncetat
    Când îi surâde -un interes
    Voi asculta porunca ta
    Fiinţă “întru-ngemănare”!
    Iar starea nu-mi voi mai exprima.
    Onu

  8. onu, departe de mine gândul de a porunci. happy spun doar că eu mă feresc să risipesc timpul pe așa ceva, dar accept faptul că tu sau altcineva aveți înclinații spre această cutie a pandorei. eu așa o văd.

Comments are closed.