poezii

pe umăr

mai întâi îmi aşezasem pe umăr un gând
ca o pasăre de hârtie, strivind norocul
între penele lungi, amăgitoare
mai întâi îmi aşezasem pe umăr un cuvânt.
înapoia lucrurilor se făcuse amiază
şi parcă ne dureau toate încheieturile
atât de puţin obişnuiţi să ţinem coasa în mâini,
atât de striviţi de frumuseţea pământului,
coborâtoare până aproape de pământul rotund.
ea era acolo. îşi înălţase capul pentru o clipă
ascultând marea cea mare de departe,
cântecul ei şoptit ca pe o dezlegare,
mai apoi mi-am aşezat pe umăr un gând
se-nnoptase.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

20 thoughts on “pe umăr

  1. să relom, pisoi, cu pletoșii, că doar e sâmbătă. big grin da’ io asc. Sleeping Sun , am o slăbiciune pt. soare laughing și vocea Tarjei.

    nu știu ce vrei să faci tu cu coasa, da’ io n-am niciun gând (pe umăr, în cap am nește găuri pt. firele cu care mă fixează uamenii de laibăr) să mă ating de ea- după ce că e tăioasă, nici n-o ia pe de-a dreptu’, cotește în semicerc de nu știi unde dă și unde taie. laughing

  2. totuși tarja a plecat de la nightwish de vreo zece ani. happy și în ciuda albumului idiot abia lansat, eu tot cred că ar trebui să-i acordăm o șansă lui calu’ jansen fie şi numai pentru că vocal este peste tarja. bine şi la înălţime este ea peste bietul emppu cu vreo 30 de centimetri, dar este deja altă poveste. laughing

  3. ca a plecat, sigur ca stiu( de 10 ani… asta nu stiam). chiar m-a surprins, atunci, concedierea ei. parerea mea este ca a fost o pierdere pt. ambele parti. NW nu a mai avut nicio solista de talia ei, iar ca vrei sa le dai o sansa, grupului si , implicit, solistei te inteleg. mi se pare iudat insa ca spui ca Floor e peste Tarja, dpdv vocal. poate doar din interiorul grupului sa fie, atfel e chiar la podea. sry, is rautacioasa, dar e parerea urchii mele. laughing putem sa cerem una avizata- amica ta, Andeea, e scolita in mzici. so, intreab-o. happy

  4. Pisoi la mine te-ai așezat pe suflet.(cum să te conving să cobori de pe pervaz la mine?)
    Îmi amintești de Nichita (mă repet). Sunt la cafea, e dimineață, iar muzica și versurile… știi cum? Picătura de răsfăț! happy

  5. nichita e cam foarte-foarte-foarte mult spus, sava! nu-i ajung nici măcar la gleznă marelui blond! blushing copleşitor deci să-ţi amintesc de el. sâmbătă frumoasă să ai! la noi… pff… urât mai plouă!
    năsturico, părerea despre calităţile vocale ale lui calu’ jansen o am după ce am ascultat- cu urechile ciulite- nişte uamini de muzică pe tema octave, urlete şi alte metale floor vs. tarja. de la nivelul meu de mâţ afon bocnă spun doar că mă bucură plecarea lui anette şi recunosc că tarja avea mai mult lipici. şi mai recunosc că îmi place hietala, el şi tuomas sunt motivele pentru care ascult nightwish. cu precizarea că noul album este jalnic pe lângă imaginaerum. iar “while lips…” a fost temă pentru o poveste pe blog, aseară a picat printre versuri doar pentru că aia ascultam.

  6. imi place ca din ‘calu’nu o scoti. laughing iti pare mai putin jignitor decat… iapa? rolling on the floor pe tema de octave si alte urlete, posibil, si, poate, pt. o formatie de metal merge bine. dar nu cred ca a atinge o octava superioara e suficient pt. a fi decretata o voce mai buna decat alta.
    Tarja imi place nu pt. lipici laughing, ci cum suna. si normal ca-mi place sa asc. NW si fara solista- baietii sunt buni instrumentisti- dar nu stiu daca asta le spala pacatele, ca prea au schimbat multe soliste. laughing

  7. păi io am consacrat numele de “calu’…” big grin floor că posedă 185 de centimetri, e câta vikinga! în trupă doar marco şi tuomas îs cât ea, dacă nu poartă tocuri. în plus e zdravănă rău! laughing faptul că o înglobez în trupa care îmi place într-o oarecare măsură, selectiv adică pentru că mâţele fug de dependenţe, vine din … nevoia de evoluţie?! e limpede că tarja îşi vede de ale ei, la fel de limpede ca şi faptul că anette a fost o alegere de-a dreptul ciudată.

  8. sa stii ca azi am asc. numa’ NW, la serviciu… si tare, evident, ca am si boxe. i-am facut pe toti bine adica! rolling on the floor
    mai, nu stiu ce dependente zici tu, da’mie cand imi place ceva, nu-mi iese din cap! big grin asta e diferenta dintre un pisoi si un nasture. laughing

  9. ooo, q, eu scriu pe muzică. am mai zis, mulţi ştiu. mi se înşurubează câte un cântec în cap şi până nu scriu, mă tot bântuie… laughing

  10. rolling on the floor nu fi rea… ala am inteles ca nu-i chiar român. si apoi, io nu am auzit un fotbalist vorbind corect. sigur, Dinu, da’ l-am prins doar ca ” procuror”. happy aaa, si franceza nu stiu, nici algeriana tongue, so pe unii ii cred pe cuvârf de mijlocire a pasei. happy

  11. cre’ ca devii mult prea familiara rolling on the floor la distanta de o litera pt. a reintregi familia talentului. si ca sa o trec pe adjectiv, de we, asa, talentato! , da’ numa’ azi, ca am luat-o cu imprumut de la copilul ala muc laughing si minunat. parca si aurifer rolling on the floor
    mai, nu cuvintele is de vina, zau! faptul ca unii indivizi le folosesc total nejustificat n-ar trebui sa ne afecteze vorbirea si sa le evitam.
    in fine… iar esti cu ochii in fotbal? cum e gazonul ? happy

  12. stii ce-mi vine… cateodata? laughing sa te pun sa spui ce ne-ai poezat! si sa nu te prind cu vreo metafora tongue sa te vaz atunci pe unde scoti blănița… big grin

  13. io să vă poezez pă voooi! mvaaaai! da’ n-am coraaaj! laughing
    la sofia gazonu’ e plin dă castraveţi. îs azzuri şi par amărâţi.
    pe amsterdam arena tăt e portocaliu, aşa cum a fo’ şi acum doi ani când am fo’ io la meci, doar că acum benim hayatim!!!… conduc turcii. şi io mă distrez copios. bug

  14. Cami,
    În loc de fotbal….
    Virtual, mi-ar place,
    Pe umărul tău blând,
    Să torc de iubire gând
    Clipe feline să visez
    Să simt cum freamătă viaţa,
    Prin sufletul tău ales, tandru şi bun happy
    Onu

Comments are closed.