poezii

uitări

mă leagă de tine o întâmplare
sau un vers rătăcit, am uitat
am uitat atât de multe tot căutând
sensul albastru şi invers al nopţii.
mă leagă de tine o mirare
sau un cântec de primăvară vopsită în negru
deşi mai cred, tot aşteptând în fereastră
că ai să-ţi aminteşti.
mă leagă de tine un cerc.
amintiri cu gust rotund, de bezele,
mă duc înapoia lucrurilor
am uitat, am uitat atât de multe tot alergând
prin nopţile dezlegate de noimă.
stau şi aştept în fereastră
poate o veste mai bună,
poate un cuvânt
şi numai amintirea chipului tău stins
mă străbate.
astăzi aş vrea să nu te uit.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

14 thoughts on “uitări

  1. alma, o culoare deloc întâmplătoare… zic.
    dana, da, în mod curios bezelele au gustul copilăriei. happy

  2. Aş vrea să uit a uita –
    prea multe pleacă din mintea mea…

    Ştii, pe şapte ar fi fost ziua de naştere a lui Gelu… Şi-atît de repede uităm… sad

  3. ştiu şi să-ţi spun de unde ştiu că a fost ziua lui: o grămadă de oameni i-au urat la mulţi ani pe facebook, pentru că au primit mesaj. nici măcar nu au stat să verifice de ce a tăcut omul ăsta de atâta vreme. sad

  4. Nici nu ştiu cum să categorisesc asemenea lucru. sad
    Mie mi-a rămas cumva întipărit în minte, ciudat avînd în vedere că nici de ziua maică-mii n-am ştiut pînă acum cîţiva ani… Deşi acel faimos fişier text care-mi aducea aminte a rămas undeva pe un HDD stingher, ziua asta îmi vibra în memorie.
    Atîta superficialitate în lume…! Ne transferăm memoria în pătrăţele de siliciu şi uităm efectiv să mai gîndim. sad

  5. păi de ce să mai gândim? s-a inventat butonul de like! nu poţi eticheta aşa ceva, dar te revoltă. te doare… vezi, suntem prezenţi dincolo de un buton, de o tastă, atât cât au nevoie ceilalţi! cam aşa

  6. Da, cam aşa… pînă cînd taci… şi pînă cînd ceilalţi se satură de tăcerea ta, fără măcar s-o cunoască.

    Ne-au dat butonul ‘Like’, dar ne-au luat butonul ‘Think’. sad

  7. Am înţeles-o de mult, dar n-am vrut s-o accept, sperînd ca neacceptarea s-o nege. Deşi cînd armele vorbesc, muzele tac. Cred că ceva asemănător mă tace şi pe mine, subconştient şi forţat, dacă nu cumva e mai mult de atît – ceva ce nici nu îndrăznesc a pronunţa.
    E trist. Cînd seacă izvoarele, mor căprioarele…

Comments are closed.