despre oameni şi poveştile lor

perdele

scenariul vorbelor noastre are culori bine definite, poate cam mândre, ce nu acceptă îmbrăţişări ori atingeri întâmplătoare, am constatat aceasta de la o vreme, cu o mirare nouă pe care nu mi-o ştiam. unii o numesc prag, alţii limită dar asta e altă poveste. revin… şi îţi dau un exemplu concret: roşul tău este orgolios și tenace. fiecare vorbă roșie pe care o colorezi astfel, desigur cu un gest instinctiv, nimic deliberat, de parcă ai lega fundițe în părul unei imaginare păpuși, fiecare vorbă roșie se ridică deasupra, plutește peste celelalte mai rotundă, mai plină, mai densă, în vreme ce roșul meu este aproape stins, învăluit în umbrele vorbelor pe care nu ți le spun niciodată. cele două culori nu se întâlnesc așadar, nu au cum, în plutirea lor antagonică. vorbele tale, cu toatele, au miez complet diferit de vorbele celorlalți, motiv pentru care, atunci când te aud, eu stau încordată și ascult numai curgerea lor: roșu, alb, verde, albastru, galben, culori ca niște fluturi prinși într-o lesă de aur de vântul de primăvară, curcubee ce vin peste mine în dansul lor arcuit, magie riguros desenată și voit ademenitoare (de parcă nu te-aș cunoaște!)

și totuși, se pare că noi comunicăm cel mai bine atunci când dispar din fața ochilor tăi, când nu mă mai vezi deși sunt acolo, la nici doi pași, în spatele draperiilor uzate, probând rochii pe care nu mi le doresc, dar le las să alunece pe trupul meu, le ating țesătura moale și zâmbesc imaginii în oglindă, în vreme ce tu, de cealaltă parte, îmi vorbești despre produsul intern brut, drumul mătăsii ori summitul de la madrid. vocea ta mă caută și simt panglicile ei topindu-și culorile de zidul de catifea.

– mă auzi?

– …îhî…

– ce spuneam?

– ceva despre impozitul forfetar, dar fii liniștit, nu am de gând să-mi cumpăr vreo rochie… (probasem deja 30)

– atunci…?

– atunci hai acasă! sunt lihnită de foame!

draperiile cad și tu mă privești uimit. zâmbesc. întotdeauna mi-a plăcut cum încape mâna mea în a ta, câtă vreme mergem spre casă, apropiați, în tăcere.

nicio panglică și niciun curcubeu. totul de fapt.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

29 thoughts on “perdele

  1. hai-ku duke, belle? happy
    da, anticopierea aceea îmi lasă numai mie plăcerea de a vă intoxica cu muzica pre pohta-mi. știu. rămâne cum am stabilit.

  2. Și acolo, între două perdele,
    probez cam cinci rochii pe zi,
    închid ochii și simt că prin ele
    alte vieți, altceva aș trăi.

    și mă întorc la mine să probez vieți. happy

  3. buna, mâţ!
    casa cre’ ca e cea care are o bucatarie calda si primitoare, ca tu esti lihnita de foame big grin
    mai mâţ, tu si virusat nu lasi metaforele… si nici cromatica. happy insa rosu’ tau nu e mai stins- al lui sper sa nu fie arogant- esti tu obosita acu’… de la rochiile alea, care nici nu’ti plac.
    mie cuvantul forfetar nu mi-a placut niciodata si nici modul in care este rostit din spatele ghiseului; noroc ca nu tre’ sa’l aud prea des decat in trecere. laughing

  4. yassas, kenza! ti kanis? happy
    adică forfetarul îţi displace dar ai vrea să renunţ la metafor şi la coloare? e, naaa! ena, ena, ohi? neee….
    că mi-ai amintit: am o foameeee! hee hee

  5. ti kanis… macar daca era in egipteana veche tongue, acolo e simplu: lucrurile importante is din doua litere rolling on the floor
    mie nu mi’e foame, mi’e pofta de dulciuri… si o sa ma fac cat un elefant daca nu reusesc sa ma abtin; noroc ca nu probez decat tricouri- alea le dai peste cap imediat.
    mâţ, vreau sa’mi fac casa si… in antreu, vestibul suna prea a costum si cravata, sa pun nasturii tai. da’ zic ca’s luati cu imprumut de la un mâţ nauc, promit! happy

  6. ti kanis, era în greacă, adică te întrebam ce(-mi) mai faci. acum aflu că faci casă. ca să? dulciuri? ştii porcul acela albastru care strigă: ficaaat! cam aşa şi eu la dulciuri. big grin ficaaaat! cum să pui nasturele în antreu? acolo se pune un salam, o măslină pentru fomistul trecător…

  7. ca era in greaca m’am prins( cu greu), nu stiam ca’ti place… chiar si in muzica. happy
    casa, ca sa(ma) adun in ce’mi place cel mai mult: muzici, poze si literatura. era o idee…

    faina piesa, desi nu’i genu’ meu. happy
    Dire Straits- Fade to black ( scris pe litere, ca numa’ tu , mâţ, ai voie sa lipesti … muzici)

  8. maaaaaaaaaaai, cum la deslusire? laughing asa incalceala am lasat in biti?… rolling on the floor
    ne defineste ce ne place, ce cautam si indragim.

  9. ok, ok… la dezlipirea uşii sau ce-o fi. laughing la casă! eu şi bella promitem solemn că ne vom da în stambă… ăăă blănuri! hee hee

  10. Aha, Casa Poporului! Eram convins ca faci parte din actuala nomenclatura, dar m-am jenat s-o spun 😆 Si pentru ca esti nomenclaturista am sa-ti pun versiunea pe care intentionam s-o pun, inainte de-a ma razgindi 😆
    Ma alint intre perdele,
    dans de iele-ntre nuiele
    probind rochii si margele
    Eu sunt steaua, nu sunt ele
    Perla sunt, in sir-te perle…
    Unde draci te uiti Pandele? 😆

Comments are closed.