poezii

ne pierde toamna

dezmoşteniţi de toamnă pe sub gânduri
desferecaţi de rece şi de vânt,
ne poartă ploaia printre nori sleiţi,
ne iartă soarta de înşelăciune
rostogolind ca pe genunchi, gutui
când ard pădurile-n rugină

şi ţi-s deoparte astăzi ca o pleoapă
ferind lumina şi aşa puţină,
tot împletind din vorbe reci şi vechi
un pled sărman spre iarna de sub mâine
ca un blestem de alb şi-ngropăciune
în nonculoare şi uitare.

dezâmblânziţi de amintirea verii
cu izmă şi cu iod din mare smuls,
ne mai purtăm mirările pe gură
alunecând prelung, amuşinând,
la frunza care-nchide anotimpul,
ne pierde toamna, ne usucă gândul.

şi ţi-s pe-aproape ca o dispărută
sub porţile ce sting în piatră seacă
uitarea şi tristeţea şi chemarea
când toamna asta iarăşi se amână
sub ploi tăcute şi cernite
călugăriţe-n veghea nopţii scrise.

şi-ţi mulţumesc. ţie. happy

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “ne pierde toamna

  1. winking tuuuuu, ești în globul de cristallll, ce-mi arată drumul către…O scoți tu la un….mal, psicăăă!
    melodia asta mi-a cântat-o cineva în urmă cu 13 ani și am intrat într-o poveste din care n-am mai ieșit…acum îi sunt un pic departe, ce-i drept, dar cuvintele mele au altă misiune acum, pe moment.

  2. Zici ca fata aia ar fi o “calugarita-n veghea noptii”? Mare pacat!
    In rest ce sa zic? Melodia n-o stiu si nici nu ma misca. Poezia in schimb, da, dar nici ea mai mult decit “calugarita” winking

  3. Cu blana zgribulită mă aciuez și eu în toamna ta. Îmi plac „conexiunile” tale, dar ca să nu-mi iasă vorbe că te vizitez doar ca să mă ghiftuiesc cu bunătăți psisicești, vin cu bucata mea muzicală la pachet. tongue

  4. ma belle, conexiunile au fost de fapt un pretext, o vorbă de noapte cu un prieten. poezia a ieșit așa cum a vrut ea, din… conexiuni și legături pe care cine să le mai știe??? happy frumoș olărașu’ matale…

  5. dan, recunosc că mie imaginea mi-a trecut razant pe lângă privire. am rămas numai cu melancolii din alte vremi, de-ale cântecului. happy şi-ar fi cel puţin anapoda să votez altceva decât ceea ce îmi aparţine.

  6. Și eu credeam că toamna nu mai vine,
    mi-s ochii săgetați de soare,
    lumina mi-a pătruns între orbite
    și mi-a turnat în suflet neculoare.
    Chiar azi mă desfăceam în frunze
    și mă nășteam din scoarță de copac,
    rememorându-mi chipul între griuri
    și picături de vers ce cad buimac.

  7. miai, mulţămeam omului cu care povesteam în acele momente de noapte în care am scris. el îmi reamintise cântecul pe care îl ascultam – cred că amândoi, la distanţă- atunci când am scris. big grin da’ poci pentru ca să-ţi mulţumesc şi ţie, să ştii…

Comments are closed.