sturmkaiserin fiica ploii

sturmkaiserin ep.6

perpendicular pe linia orizontului, siluetele celor doi fraţi păreau, unul lângă celălalt, la distanţă de mai puţin de o palmă şi de o respiraţie, contur de vioară peste care timpul îşi lăsase patina. soarele îşi îndesa arsura dincolo de perna moale a nopţii, însă ei erau neclintiţi, asemeni leilor de piatră de pe vechiul peron , din litografia aceea păstrată ca o relicvă, deasupra şemineului în casa din care plecaseră demult, la început ca luptători, cu semnul ca de piton pe armură şi mai apoi ca păstori ai liniştii celui ales.

porniţi de jos, din coasta săracă şi uscată a pământului, aceea lipistă de laptele şi de mierea promise, luaseră singura cale pe care o văzuseră înainte, coborând în port şi de-acolo mai departe, adulmecând primejdia cu ochi oblici, ca de pisică cu două capete. căci unde era primejdie era negreşit şi bogăţie.

pe o panoplie imaginară de şi-ar fi scris numai clipele în care viaţa li se păruse doar un fir de aţă în pensa întâmplărilor şi era de ajuns ca să stârnească norul acela de teamă şi de respect care îi ridicase pe scara lumii, la rangul de lorzi şi în invidiatul post de apărători. trecuţi prin multe, zilele de acum le aduseseră tihnă, iar carnea pământului pe care călcau mirosea în sfârşit a lapte şi a miere.

li se spunea mai lesne lorzii fraţi decât pe numele pe care le pierduseră parcă, poate şi pentru că erau un întreg, umăr lângă umăr cu ochii aceia verzi gata să vadă orice sâmbure de orgoliu, de revoltă ori de tulburare în jur. în zori sau în amurg, ei erau acolo, pe linia orizontului, ca două santinele în care bătea o singură inimă.

sturmkaiserin îi privea pe sub pleoapele lăsate, pe sub zâmbetul care se aşezase pe chipul colorat cu întrebări ivite neaşteptat. aceleaşi întrebări, altele, ca o pudră de zahăr iscată din amintirile ei de copilă.

– her şi geir? -parcă aşa îşi amintea că se numesc cei doi, deşi greu ar fi fost să spună care dintre ei era suliţa şi care haria, într-atât de mare le era asemănarea.

– ni se spune că lorzii tineri au febra comorii- continuă ea- că setea de aur li s-a încolăcit pe suflete asemeni şarpelui ce veghează câmpia şi căruia i se spune piton.  perna lor tânără este udă în fiecare noapte de gândurile comorii interzise şi în tot ce fac, vorbă sau port, se simte febra plecării, a dorului de ducă. vă cerem aşadar să fiţi păstori pentru oile care se vor rătăcite pe acest peron al morţii şi să îi aduceţi înapoi, pe calea lor, a noastră.

sturmkaiserin se opri o clipă, ca o pisică la pândă, acoperind scânteia din ochi cu palma răsfirată ca un evantai leneş. ştia că lorzilor, altfel mereu la post,  le va fi greu să-i  convingă pe nebunii aceştia înflăcăraţi, iar într-o confruntare directă situaţia ptuea degenera uşor. ar fi fost nevoie de o învăluire, ca o patină tăind gheaţa tăcută a gândului în două, separând binele de rău. celor doi le lipsea tactul, dar erau singurii care i-ar fi putut opri, dacă mai puteau fi de oprit şi privindu-i, cu ochii agăţaţi de panoplie, ca un scut uman, ştia că luase cea mai bună decizie.

– o pensă cusută perpendicular!- se auzi o voce de dincolo de ferestre şi sturmkaiserin recunoscu în mirarea aceea din glas, vocea propriei mame. zâmbi. involuntar i se umplu sufletul de mirosul acela de atayef pudraţi cu fistic.

sursa foto: aici

acesta a fost cel de-al şaselea episod al poveştii mele de vară pe care o citesc vreo doi oameni. happy dacă vrei să fii al treilea,  poţi găsi celelalte părţi aici: 1,  2, 3 4 şi 5. mulţumiri speciale lui vladen ale cărui idei sunt întotdeauna excelente.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “sturmkaiserin ep.6

  1. Șturmcaizerino, da’ unde ți-ai ascuns ploile și prin ce febră treci? Că îți văd lumina fulgerelor, da’ n-o aud. Și nu-mi plac asurzitorii ăștia născuți din nepăsarea celorlalți. Că a murit înflăcărarea, înțeleg! Că doar în ultima vreme numai asta fac, înțeleg. Dar nu mai iese pic de scânteie din niciun comentariu, nicio fabulă de la care să se mai gâdile spiritele? Te poftesc! laughing Bine, pa! tongue

  2. păi este posibil să mă simţi plecată (la fotbal) şi aplecată asupra mea (inventez personaje). de fapt mă bate un gând să îmmmchid prăvălia… numai că tu, ca mereu, ştii până şi asta. happy

  3. Mmmnăi(un fel de “măi” mai îngrijorat, așa)… Păi, dacă io am închis o vreme doar nu oi sfătui pe altu’ să n-o facă. laughing Dacă știi că afară, acolo, nu-i Raiu’ … e bine și fără litere scrise. Eu gata! Am regăsit energia s-o iau iară de la capăt. Și când te gândești că nici măcar nu mi-au plăcut cele 12 cuvinte. Da’ m-au plăcut ele pe mine, ce să vezi! laughing

  4. alma, ştii prea bine, ştiu şi eu ce “rai” am eu afară. poate că e timpul să mai tac şi eu că prea mă bag în seamă. măcar o vreme. în plus, chiar consturiesc personaje.

  5. Placuta pravalia ta in care ne plimbam cu drag printre povesti si poezii.Dar trebuie sa faci ceea ce crezi si simti tu ca este mai bine pentru tine.

  6. Cuvântul meu chiar nu contează
    și totuși îmi voi spune o părere
    cine va ști să te citească
    te va citi și printre rânduri de tăcere.

  7. carmen, eu scriu oricum. măcar în gând şi pe hârtie, oricum scriu. ce mă bate gândul este să renunţ la ceva. la comentarii, la jocuri, la grup…??? deocamdată le tot pun în balanţă. care balanţă? da, ştiu…

  8. Gânduri similare m-au trecut și pe mine, când eram încă un bebe al blogosferei. Cred că am trecut de faza asta. Acum, sunt detașat. Știu că 96,69 dintre bloggeri scriu mai prost decât mine (AICI am făcut mișto de widget-ul ăla de la Zelist care arată câți dintre co-zeliști sunt mai frecventați decât posesorii respectivului widget…winking, așa că mă vor citi cel mult 3,31 %, care chiar au creierul necesar la ei. Când vor catadicsi să dea click spre mine, of course…
    Totuși, să nu fiu rău. Este greu să urmărești texte lungi (cum a fost ultimul meu text, despre ”Calul din Torino”). Vremuri năbădăioase, ma chere…
    Iar despre textele tale cu sturmkaiserin, eu am citit vreo 4, ceea ce e record, pentru că știi cât șmotru online a trebuit să practic de când am fost hackerit. Și sacrific părți importante din timpul familial pentru toate astea, noroc că găsesc înțelegere unde trebuie happy
    Finalmente, rețeta e clară: SCRIE PENTRU TINE!! Dar fă-o ca și cum nu ar fi textele tale, ci le-ai găsit pe net, sunt ale unei necunoscute. Dacă îți vine să le citești după ce le-ai ”renegat” provizoriu maternitatea, poți publica. Vor plăcea și altora.

  9. ei, cc, eu mă gândesc la tăcere pentru că mă tot plâng de oboseală. de luni bune mă plâng și adun la ea.
    de scris, scriu pentru mine în primul rând, poate că am nevoie de un ritm mai lent. și de niște doze mari, mari de lectură… dar interesantă perspectiva ta. o să-mi dau poeziile spre adopție, să vedem ce iese. mulțam de idee. happy
    și pentru că faci referire la sturmkaiserin, ea este mult mai avansată decât am publicat pe blog, evident. deocamdată am oprit publicarea ei (obosește cititorul, știu), dar și scrisul la ea. știu exact încotro va merge, dar am nevoie de niște conexiuni, de reamintirea unor vechi mituri… și în esență de o pauză.

    calul tău din torino este… fără cuvinte. vreo două zile i-am tot dat târcoale, în liniște. mi se părea că orice aș spune ar tulbura totul. apoi s-a făcut acea conexiune ciudată, cu un alt mit, o altă poveste diferită până la un anume punct.

Comments are closed.