culori

apoi. albastru.

existase o vreme în care cuvintele semănau tot mai mult, ori aşa i se păruse ei atunci, cu nişte flori de hârtie care se tot încăpăţânau să râdă în soare. existase o vreme în care mergea pe marginea dintre lumi, pasăre cu aripi de ceară pe care îşi mai adormea uneori toate mirările, toată setea aceea de zbor, bieţi copii ologi pe care sufletul abia îi născuse. condamnare în lumină.

fusese cândva bine. acel bine relativ în care învăţase să se ascundă în fiecare cuvânt, să se zidească pe sine în tot ceea ce vedea, flămândă ca o oglindă.

apoi i-a cunoscut pe oameni… şi culorile s-au amestecat. cu lacrimă.

astăzi vreau să îmi spui, te rog, rămas bun. am obosit să văd atât de mult albastru acolo unde este de fapt numai apă.

 

sursa foto: salome

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “apoi. albastru.

  1. cuvintele au fost flori de hartie scrise cu cerneala vie …; doar tu ai vrut ca sa le vezi asa …; te temi dar tot vrei sa iubesti; suferi dar vrei ca sa traiesti visul marturisit penitei; vrei ca sa crezi in oameni; vrei nu doar sa iubesti ci sa simti totul …; dar, paradoxal! nu vrei mult ci doar un echilibru intre dorinta-trup, cuvant-hartie si inima-imbratisare …; neinteleasa Lume, tu ma auzi oare!?

  2. ….mulţumesc… mulţumesc tare, pentru strigătul tău.

    dar cum să vadă lumea ceea ce ochii, oglinzile astea ciobite, au uitat să mai vadă, cristian?

  3. ar putea sa mai citeasca povesti de altadat’ …; iar acum, ca tot pomenesti de oglinzi si cioburi …, imi vine in minte – Craiasa Zapezii . happy

  4. vorbind de poveste, îmi place parcă mai mult cea scrisă, iar ca şi actriţă aş fi preferat-o pe tiida swinton sau chiar pe cate blanchet în acel rol. happy
    da, recunosc, narnia rulz. happy

  5. …eu cred ca doar lumea cuvintelor e ideală, lumea cuvintelor frumoase, perfecte, elevate, metaforice şi… mai altfel. Din păcate le stricăm, noi acei care credem că putem face ce vrem cu ele. Doar unii pot, restul e risipire. Să nu te superi pe mine că uneori imi sustin părerile, eu am invatat sa caut in blogosfera noastră diversitate şi nu mai ameţesc preferinţele mele cu ale altora. Tot nu reusesc sa vad raspunsurile tale la comentarii. OF..

  6. prefer de departe părerile tale, adriana, chiar în contradicţie cu ale mele, oricăror complimente care … ar putea fi- şi de cele mai multe ori chiar sunt- cuvinte goale. ba chiar se cuvine să îţi mulţumesc pentru că în schimbul nostru de replici de aseară m-ai făcut să văd ceva greşit la mine. mai mult, citisem astăzi la tine ceva legat de oameni: “eu de multe ori spun că nu oamenii sunt răi ci combinaţiile între ei.”… şi mă tot gândesc la asta. la mine.

  7. …păi, exact asta vroiam a puncta şi m-am risipit in cuvinte, că ceea ce cautam fiecare…găsim doar in anumite locuri, că unii oameni nu ne inspira deloc şi că e bine sa ne ghidam doar după ceea ce ne face bine sufletului. Din păcate polemica despre care vorbesti tu, pe unele bloguri se poartă sub formă de circ. Aş putea da un exemplu, de un loc in care poposeam des la comentarii şi unde intru acum doar daca povestea mă inspira, stiind din start ca e advertorial. E alegerea mea si chiar am observat că nu a scazut stima acelei persoane fata de propria-mi persoană doar pentru că mi-am schimbat obiceiurile. În fine, viata e un cumul de alegeri şi niciodată, doar prin cuvinte, vom fi intelesi perfect. Lipseste acea privire, acea caldura din ochi care sa indulceasca situatiile. De asta mă şi ocup mai mult de realul meu, pentru ca am vrut sa traiesc o fantezie in virtual şi m-am trezit cu bucăţi de real urat peste mine. Păi…asa…stau cuminte…intr-un colt, precum acum 15 luni. Dar oare mai pot? Te pupic.

  8. găseşte-ţi echilibrul interior, ceea ce te bucură pe tine. un strop de comunicare, o felie mare de realitate, o porţie şi mai mare din afecţiunea sufletelor care te înconjoară. eu cred că ne putem înţelege până la urmă, în esenţă cine ne împiedică să întrebăm? happy
    din fericire, cred, citesc foarte puţine bloguri de la o vreme.

Comments are closed.