sturmkaiserin fiica ploii

sturmkaiserin ep.4

– regen, eşti aici? – vocea ei suna ca un clopot în care se adunase, amar, spaima. cineva stinsese din greşeală luminile şi totul era cufundat într-un albastru întunecat, gros, aproape înecăcios.
ea aşteptă câteva clipe, apoi repetă întrebarea aproape mirându-se de tonul straniu din glas:
– regen, eşti aici?
linişte. un ocean de linişte. şapte oceane de linişte. oglinda de pe peretele din faţa ei se aprinse. mii de lumini sfâşiind liniştea de şofran, curgând dintr-un singur punct către toate direcţiile. pleoapele strânse cu teamă, apoi, când arsura devenise aproape insuportabilă, prin fanta mică a ochilor văzu. mâinile întinse, lumină, mantia roşie a secretelor scrise pe foi minuscule, aşteptând să devină pulbere. două trupuri legate de firele lungi ale aceleiaşi mirări. ceaşca de ceai rămasă plină, de parcă ar fi fost uitată, doi ochi alungiţi, noapte, spaimă. şi în final un ţipăt în noapte, al ei.

uşa se deschise dintr-o dată, ca smulsă de vânt şi în spatele torţei parfumate apăru chipul de ploaie chemat, poate mai răvăşit decât se cuvenea. regen îşi dădu seama dintr-o privire că în spatele ochilor celui ales clocotea furia amestecată cu teama, amândouă ţinute cu greu în frâu.

– am fost… am fost chemată! – şopti ea- dar acum sunt aici! – încă purta pe umeri pelerina care o făcea nevăzută în noapte.

între dantelele patului fulgerele încă mocneau tăcut, în aşteptare, descărcări electrice care aproape sfârâiau în aer. dar sturmkaiserin tăcea de parcă ar fi fost absentă, de parcă privea străin, un tablou în care nimerise din întâmplare.

– am să cer să aducă un ceai. ai avut iarăşi un coşmar. – mai şopti ea în timp ce aprindea cu mâinile ei luminile. aproape putea simţi lava fierbinte a gândurilor celeilalte curgându-i încet, pe spate, ca nişte şerpi de oţel care s-ar fi înfipt în carnea moale într-o clipă.

din noaptea aceasta mai rămăseseră numai nişte scame de timp. curând aveau să coboare zorii pe scările lor de sticlă. în lumina care revenise de-acum în cameră, sturmkaiserin părea o gorgonă în flăcări pe un altar caraghios de dantele.

– te mistuie frica- şopti regen mai departe ca un soi de incantaţie- zău dacă ai avea de ce…

– … dalinka!

– dalinka îţi este credincios. totdeauna a fost aşa. ai uitat? este de fiecare dată de partea ta, cu fiecare faptă şi fiecare cuvânt.

– dalinka ştie! o să revendice tronul!

– asta a fost în coşmarul tău. în realitate e prins în mrejele tale şi în propriile probleme. lady dagmar a anunţat deja că îşi doreşte să plece în lumea de cedru şi nard şi asta e vestea cea mai puţin plăcută pe care o poate auzi un soţ de la soţia lui, mai ales când este o fiică a tunetului.

sturmkaiserin o privi pe parcă abia se trezise:

– tu unde ai fost?

regen îşi plecă capul. era imprundent să spună deocamdată, iar cealaltă ştia prea bine despre micile ei manevre. floarea pe care lordul cu ochi alungiţi o primise în după amiaza aceea era acolo, o văzuse cu ochii ei în încăpere, chiar dacă fusese ascunsă la repezeală, dincolo de umbre. deocamdată prefera să tacă asupra acestei poveşti încercând să înţeleagă mai întâi de ce lord dalinka stârnise furtuna cu o floare de hârtie pe care ar fi putut să o strivească ori să o dea grădinarului. şi uitării.

pe uşă se strecută o femeie cu capul acoperit, aducând ceaiul. mirosul lui umplu camera, un miros nou, de linişte, prea mărunt totuşi pentru starea aceea de electricitate care mai persista. sturmkaiserin o urmări cu ochii ei aprinşi în tăcere, ca un animal la pândă, sigur de saltul care urmează, anticipând gustul de sânge. dar chipul ei părea liniştit, ca al unui copil răsfăţat şi încă somnoros, căreia mama venită în grabă, îi alungase toate spaimele, le măturase cu pletele ei.

prin fereastra deschisă se auzi cântecul mireselor de şofran chemând zorii. cel ales sări din pat imediat ce femeia tăcută dispăru la fel precum intrase, aproape alunecând pe podele. părul ei lung şi întunecat semăna cu o coadă de nard gata să lovească. regen se cutremură.

– cheamă-l pe dalinka! acum! şi trimite femeile de aici. ochii iscoditori vor sta departe de toată povestea asta, inclusiv ai tăi! ai înţeles?

când regen ieşea, din carafa zorilor curgea ultima picătură de sânge. pe câmpuri, florile de şofran îşi deschideau cupolele sub ochii culegătoarei. fusese numai un vis? oglinda mută îi întorcea chipul ei de fecioară a furtunilor şi ochii ei de apă vie luceau ca atinşi de focuri venite din adânc.

episoadele 1,  2 şi 3 ale poveştii s-au prelins astăzi într-un coşmar.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “sturmkaiserin ep.4

  1. cred că faci o confuzie, cita! textul a fost scris acum câteva zile, face parte din povestea l care lucrez acum. happy

  2. stai liniştită. comentariile se închid automat la postările mai vechi, cita. şi cred că le voi închide de tot. curând.

  3. încă mă întreb, cc, unde va merge povestea aceasta pe care o inspir ca pe aer. încă mă întreb de ce… pentru ce… la ce bun? happy sturmkaiserin… cred că trebuie să mă rătăcesc puţin prin mitologia germană. cred că tocmai mi-am pierdut scările pe care credeam că urc.

Comments are closed.