poezii

ademenind, iubind

tăcutul cerc închis în valuri albe
ca varul stins pe caldarâm,
ca o mireasă în culcuş silit,
pe-o mare de linişte sărată tăcând
când în desenul mat al zilei
trei amintiri, trei mâini cerşind
şi-n ochiul naiv o lumină
biată speranţă fără corp, nebună
ademenind rotiri. rostiri.
părelincă torsadă de cuvinte
din etuva altor amăgiri
acest decor atât de trist, aproape senil
încondeiat sălbatic pe la tivuri
mi-e cerul astăzi strâmb
ademenind luciri. iubiri
când miezul tainic şi uscat
se mistuie ca un blestem uitat
în focul unui ochi de cer ciobit
rostogolind o boabă amăruie
cu suflu stins, extatic.
pe un taler, biet trup întins
în arşiţă urlând, gemând,
ademenind rostiri.
iubiri.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “ademenind, iubind

  1. sincer, am să-ţi spun ceva, un truc: totdeauna când ne jucăm cu cuvinte inventate scriu poezie. tongue mi se pare mai uşor de înghesuit pentru că, la nevoie, cuvintele pot fi înlocuite, în vers mai uşor. eu aşa cred.

  2. happy
    Întotdeauna când le citesc prima dată le leg de o idee. dacă nu scriu imediat…ideea se pierde și mi-e, uneori, greu să surprind alta.

  3. anii veni-vor toţi, e lege
    vitriolimp cu gust de-ambrozie pe margini,
    pe poftaler întinşi şi ninşi,
    cireşenil rotire-n naivoriu,
    în teama de lumină amăgind.
    veni-vor muzele îmbătrânind cuvinte
    în baletuva lor de-argint
    şi pe-un tacerc, storsadă amuţită
    salinişte va curge iar, plângând
    un dor stelemn
    ca un blestem
    când rădăcinic ţi-este scrisul,
    spusul
    şi-al rimei dor pe tâmplă
    fumegând.
    şi voltalent, tristers va trece
    din ieri spre mâine,
    lege.

  4. …cuvintele tale aduc in fiece om ce le iubeste dragul de a se reîntoarce de acolo, de pe tărâmurile unde nu se aştern decât vorbe şi de a le soarbe cu mirare şi cu nesaţ, poate, poate l-ar purta iar prin raiul lor. Realul meu e intr-o aglomerare de fapte, întâmplări şi batiste ude încât nu pot decat să sper că poate, curând, mă voi reîntoarce la aceste mici plăceri pe care mi le oferiţi prin scrierile voastre.

  5. până la urmă, adriana, aceasta este esenţa blogului meu… un dar de cuvânt. vino când poţi, vino când vrei, cuvintele rămân. e o mare de linişte aici, pe care fac din cuvinte bărcuţe, alungând pentru o clipă din gânduri realul care ne zbuciumă, ne împinge în limitele lui.

  6. scuze pentru ping, este urmarea unei curăţenii de multă vreme amânate, onu. happy
    gânduri bune să ajungă la voi.

  7. “rotiri, rostiri/ luciri, iubiri/ rostiri, iubiri…” cuvintele astea mi-au ramas in minte si mi s-au tot rostogolit de sambata pana acum. Ma concentrez sa prind sensul poeziei si il descopar mereu altul cu alte imagini la fel de vii…

Comments are closed.