poezii

cuvintele mele

cuvintele mele sunt nişte răspântii,
labirint de verde, născut în cer,
ele dor uneori şi au gustul sărat
al libertăţii.
cuvintele mele înfăşoară iubirea
ca pe o floare de hârtie
desenată în somn,
sunt corăbii de fum în care toarce
legănată
o inimă ca o pisică.
cuvintele mele sunt o poartă deschisă,
respiraţii egale, mirosind a nisip,
pietre din care se nasc fluturi,
cuvintele mele în căni se închid,
se topesc şi iau formă de suflet
rotund şi pulsând,
cuvintele mele sunt tivuri de vise,
aluat de azimă în soare,
poate iadeş cântând,
coajă fragilă de rană sub vânt,
o mirare, o sete,
o strigare.

şi mă scriu, mă ascund şi mă spun,
mă desfac în felii
de argint fără preţ în lumină,
cuvintele mele sunt un fel de-a trăi
într-o lume nebună, nebună, nebună.
sunt lipsite de rest,
sensul lor e adânc,
e tăişul de sabie-n noapte
mi-s cuvintele dor şi căuş
fremătând
şi le dau de pomană în noapte.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

21 thoughts on “cuvintele mele

  1. Am observat ca se mai intampla sa nu atraga numai banii (sau banii) ci si scopul in sine.

  2. care scop? vizibilitatea?
    pentru unii, chiar şi participarea la jocurile noastre este un scop de acest gen, abisuri, dar cum fiecare face ce vrea în ograda lui….

  3. Scopul depinde de fiecare. Poate fi vizibilitatea, creativitatea, schimul de idei, asocierea la o opera caritativa, sustinerea unei cauze, principiu, crez …

  4. da, corect… depinde de fiecare. happy ar fi interesant de văzut o dată câte scopuri am putea defini. chiar ar fi interesant.

  5. înclin să cred că ne-am trezi iarăşi cu nişte războaie în care, dacă te situezi cumva dincolo de linia imaginară şi albă te trezeşti etichetat ca împotrivă. după mine este aproape ciudată această înverşunare şi… inutilă. de pildă: faptul că tu scrii şi advertoriale modifică percepţia mea asupra textului tău? te situează într-o tabără opusă mie? şi, de fapt, ce este opusul? big grin

  6. Tu o laşi, dar alţii aleargă după ea prin bălţi şi-mproaşcă noroiul. Presupun că ai citit articolul din 19 mai al BogDan-ului egocentric (colegul nostru de club), că am dedus că-i urmăreşti blogul. Chiar dacă advertorialului pe care-l atacă i se pot găsi hibe, modul în care o face el e cel puţin dezgustător.

    În altă ordine de idei, poezia ta de mai sus merită toate laudele.

  7. matilda, mulţumesc frumos… este un fel de a răspunde, dacă vrei, unei dispute iscate pe marginea acestui subiect. revenind din tăcerea mea, dacă îţi aminteşti, v-am scris aici: “aveţi grijă de cuvintele voastre, oameni buni.”
    ce fac alţii este de multă vreme strict treaba lor… şi mai puţin spre deloc, a mea. treaba mea este să scriu pe acest blog, să citesc blogurile care îmi plac şi să îmi văd de viaţa mea. pentru că uneori a vedea de viaţa ta este sub semnul lui prea târziu… şi doare. este o lecţie pe care am învăţat-o prea curând ca să o uit.

  8. he, he, slvc, zici de parcă mâţu a uitat că la prima joacă de-a lui papa ai ciopârţit ditai copacu în mod premeditat! big grin ei, glumesc, dar “media-asocială” cred că este o etichetă mai puţin potrivită ţie. să zicem că îţi păstrezi de fapt drumul tău.

  9. Folosim fiecare dintre noi cuvintele proprii după cum vrem, putem sau știm. Și da, prea de multe ori suntem judecați pentru acest lucru deși cel mai simplu ar fi să ignorăm ceea ce nu ne place și la rândul nostru să fim ignorați. Cine ne obligă să lecturăm advertoriale și să avem feed-ul plin de astfel de articole? Până la urmă alegerea ne aparține.
    Concursul despre care vorbești mi s-a părut a fi o glumă. Și sper să nu se supere nimeni că îmi spun părerea. Un premiu în bani, linkuri obligatorii și inițiatoarea lui care lucrează pentru o cunoscută competiție de advertoriale. Deci despre ce vorbim?
    Așa gândesc eu. Nu acuz, dar nici nu voi spune că îmi place. Deci nu particip. Ceea ce mi se pare a fi o poziție normală și corectă.

  10. happy sonia, articolul meu şi chiar poezia sunt cel mult… o reacţie. o folosire a conjuncturii, a pretextului, pentru a face literatură.
    ştii ce este amuzant? citeam blogurile acum, iar în fundal aud ştirile la televizor. o zumzăială. îndemnăm la toleranţă şi la televizor abundă de orgolii inflamate. când ne-am pierdut omenia? sad

  11. Ma simt datoare cu urmatoarele precizari:
    1. Linkurile nu mai sunt obligatorii. A fost o greseala sa le inserez, cred ca m-a motivat mandria de a fi putut lansa un concurs aproape perfect.
    2. Initiatoarea sa a renuntat la jobul pentru “cunoscuta competitie de advertoriale” de multa vreme.
    3. In prezent, initiatoarea concursului castiga bani buni din advertoriale, reclame si publicitate, doar ca nu-si mai amesteca blogul personal cu activitatile aducatoare de venituri.
    4. Concursul nu loveste in toti cei care scriu advertoriale, blamata este cantitatea de cuvant irosit in interes material, in detrimentul calitatii. E simplu: identitatea, demnitatea bloggerului versus piscotareala.

  12. psi, cei de la televizor se lupă pentru mize mari și bani grei. Nu este scuzabil, dar e măcar explicabil. În blogosferă lucrurile stau altfel și orgoliul cred că este principalul motor al ostilităților.

  13. Cudi, este punctul meu de vedere, nu îmi place să mă ascund după degete și să joc la două capete, prefer să mi-l spun, fără însă să mă consider posesoarea adevărului absolut. Nici mie nu îmi plac blogurile care postează advertoriale în cascadă, oricum și despre orice.
    Am participat și eu la cunoscuta competiție și spun cu mâna pe inimă că nu regret. Am învățat multe lucruri și mi-am făcut o idee despre cum stau lucrurile în ceea ce privește scrisul publicitar. Pe care nu-l resping din start, dar nici nu o să-l abordez decât când merită și când o să cred în ceea ce scriu. Consider însă, în continuare, că fiecare este liber să posteze ce dorește și să citească doar cei îi place. Până la urmă este un fel de selecție naturală, nu?

  14. Este un mare dezechilibru intre numarul celor care posteaza scrieri laudative neconditionate in schimbul sansei minuscule de a castiga ceva si cei care scriu de dragul de a scrie – specie pe cale de disparitie, dupa cum evolueaza selectia naturala in blogosfera.

  15. mă bucură să descopăr că se poate discuta pe un subiect şi fără să ne păruim. şi chiar dacă sunt departe de fenomenul advertorialelor, din puţinul pe care îl ştiu şi eu, cred că ai dreptate cudi. cel puţin în toamnă, când am fost conectată la superblog şi am încercat să susţin membrii grupului nostru, eu recunosc că mi-a fost destul de dificil să citesc atât de multe advertoriale, dar am considerat atunci că este cumva de datoria mea să sprijin pe oamenii din jurul meu. ulterior însă, când am anunţat că în primăvară am să stau deoparte, lucrurile s-au mai schimbat… previzibil. happy
    în fine, eu am luat ideea concursului drept o reacţie, ceva care ne poate face să şi zâmbim, ceva diferit şi mi-ar plăcea să vă bucuraţi de mulţi participanţi care să găsească în scrierile lor tonul acela jucăuş, bucuria şi mai puţin “topoarele contestării”.
    orgoliul, sonia, combinat cu prea multe pupături de condur deformează până şi cea mai sinceră oglindă. a te trufi… ce uşor… şi ce greşit de fapt.

Comments are closed.