despre oameni şi poveştile lor

cât de previzibil!

pe la răstimpuri, printre cuvintele altfel ademenitoare și noi, lucește cu iz de sânge, lama oglindă a vreunui pumnal trezit din somnul lui de câte o tresărire de orgoliu.

pe la răstimpuri, peste toate legările crezute și chiar dorite de cursă lungă, este o sete aproape nestăvilită de sânge.

cat in black

furie. apă dezlegată de furie, secure cu miezul tare și dur, separând cu atâta iuțeală tot ceea ce altă dată părea frumos în ordinea lui, așa cum toate darurile pe care le primești în schimbul unui zâmbet pot fi.

atunci când oamenii par să-și fi pierdut răbdarea ori când scot din buzunarele lor găurite resturi de așteptare învechite, tot ceea ce părea zâmbet se transformă, se schimbă de parcă lumina din oglinda cuțitului flămând are în ea ceva toxic, înroșind seninul.

mă întreb astăzi dacă ne-a fost bine cândva. dacă soarele mai râdea în ochii tăi sau era numai nevoia, o nevoie silită și ascunsă, pe care eu mă încăpățânasem să o văd cu totul altfel, doar pentru că sunt uneori mai naivă.

mă întreb astăzi, retoric, dacă aș fi putut să opresc plecarea ta ori, dacă, încercând să te rog să mai rămâi puțin- deși tacit o făcusem- aș fi putut uita răceala cuțitului dintre noi.

mă întreb când am fost cu adevărat sinceri, dacă am fost vreodată astfel. și împreună.  pe un perete văruit în albastru, cineva ne-a desenat astăzi despărțirea. cumva, recunosc, o așteptasem, o știusem mereu acolo, într-un colț, ca pe-un câine fugit din hades.

dumnezeule, cât de previzibil!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “cât de previzibil!

  1. doar că, curios, nouă ne plac mai mult începuturile şi le trăim cu impresia de permanenţă, de totdeauna. winking

  2. Dacă sufletul meu are limbă, cu siguranță al ei vârf e ars de cuvintele care recunosc, de la distanță, durerea unei despărțiri, și depotrivă sau chiar mai mult implozia unui perete singur, văruit voluntar în albastru.

  3. şi totuşi, dincolo de durerea că ştii că este inevitabil, sunt aripi de zbor nou. când zidurile se năruie, un cer se deschide. happy am învăţat asta. cu greu, dar am învăţat.

Comments are closed.