despre oameni şi poveştile lor

alb de păpădie

când prin paporniţă se adună culoarea, e semn că prietenul nostru, călin a plecat iarăşi să adune frumosul. şi la întoarcere se-aud ademeniri pe care mâţul pervazier le ascultă ca pe o vrajă. de pildă aceasta:

259

icoana iernii într-un glob de fluturi,
tăcerea albă întorcând lumina
copilăria-n palme azi,
ca totdeauna,
răstălmăcire-n schimb de o suflare
ce-ar duce vestea păpădiei tot mai sus
din alb spre soare.
şi peste toate, poate,
lucind,
copilăria-n hohot se întoarce.

şi de i-ai da din palme zahăr
căluţului trezit din somn de primăvară
te-ar regăsi cristale de lumină
ca fulgi de iarnă pe tuplină.
cu ele duci mirarea mai departe
pe dealuri verzi,
pe tâmplele zvâcnind
cu ele treci prin lume, păpădie
în glob de alb, cântând,
sunând.

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

2 thoughts on “alb de păpădie

  1. stai că cred că ne înţelegem fiecare în legea lui: versurile, cele două strofe, sunt de fapt o poezie… mie aşa îmi par. happy

Comments are closed.