poezii

distilând lumina dintre noi

eu ştiu că frumuseţea mea
coboară ca peştii în apele ochilor tăi.
luciri pierdute de cer mă străbat
ca o vagă impresie de sărut
atunci când lumina ne prinde de glezne.
eu ştiu că frumuseţea mea
despre fulgi de zăpadă vorbeşte
şi despre alb incandescent
iubindu-te pe tine.

cândva o să mă recunoşti
în liniile moi ale palmei
unică amprentă de dincolo de timp.

… cam aşa ţi-aş răspunde astăzi, distilând lumina dintre noi.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “distilând lumina dintre noi

  1. Eu știu că frumusețea ta te prinde în fiecare dimineață de glezne, te leagănă și te spală prin apa edenică visată milenii de-a rândul de cei mai mofturoși pești, de peștii pasăre, de cei care își opresc inima închipuită și căutarea sisifică doar atunci când o altă pereche de ochi, distilați și ei de lumina medie, potrivită, apostolică, îi cheamă de departe…

  2. Io crez că frumusețea mia
    să-ntrupă dîn belezza ta…
    Și când oi rupi-o rămugrea
    ț-oi geme, mungur frupt de ea…

    Sindrom post-cassian. Limbuțian în limba spargă.

  3. spargă zici?
    a dezblânzire de mă cauţi,
    a dezlipire de mă legi
    a prealucire de te-nrâuri
    ecou de fluturi peste negi
    curbând,
    sorbind,
    topind,
    iubind,
    a dezvelire şi-a dezgheţ
    în dulce graiul… pisicesc. tongue

  4. lumea fizică, dani, este o oglindă. pentru noi, cei care iubim cuvintele este doar o oglindă. adevărul trăieşte de fapt în noi.

  5. psi, adevarul e doar o parere trecand prin oglinda, zic eu. ill-usion. in cuvinte zugravim/vopsim noi peretii inexistenti dintr’o lume iluzorie, nu e asa?

Comments are closed.