despre oameni şi poveştile lor

numele meu

locuiam într-un nod de batistă, ca într-o alipire de gânduri aparent străine şi în decorul acesta monocromatic şi impus, totul părea în deplină armonie.
locuiam în scorbura de mătase, în legarea de odinioară a uitării, cerc închis în miezul căruia cuvintele se dezlegau de înţeles, alergând şi rotindu-se ca după o cântare surdă, până când deveneau nişte litere mari, solitare, curbate şi pline de sens nou.
locuian într-o dependenţă de tine şi fiecare gest, fiecare arc de mirare părea însufleţit de impresia, de atingerea aşteptată, ca o fluturare bolnavă de gene sub poarta vântului de miazănoapte.
locuiam într-un siaj de tăcere. numele meu: lacrimă.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

11 thoughts on “numele meu

  1. ce simplu si curgator s-au legat cuvintele astea in scrierea ta. de parca nici nu aveau alt loc. eu am fortat chei sa le potrivesc in lacasurile lor.

Comments are closed.