guest post

pe calea cuvântului…

ne cunoaştem dintr-un ieri pierdut printre multe amintiri frumoase, prinse mai toate de reverul scrisului, această haină care care ne îmbracă într-o joacă al cărei miez este totuşi mai profund decât pare la o privire fugară. ne recunoaştem într-un joc de cuvinte stârnit parcă ieri, într-o aplecare simultană asupra cuvântului.

probabil că în urmă cu vreo sută de ani ne-am întâlnit scriind prin cafenelele cu iz boem şi ne-am mirat şi atunci de legările şi dezlegările noastre de cuvânt. maimuţă, lethe, aletheia, daniel day lewis sunt doar câteva chei care, răsucite uşor în poarta memoriei, aduc oricând la lumină amintiri calde. ale noastre.

şi ştim amândoi că cel mai mare dar pe care îl poate face scrisul, dincolo de înţelegere şi rezonanţă este… recunoaşterea. doamnelor şi domnilor, interviu psiriduş cu road căruia îi mulţumesc… pentru tot. happy

1.cine este road to sophistry și de ce ai ales să semnezi astfel scrierile tale prin virtual?

Să știi că nu e o întrebare pe care să o primesc prea des, poate în ciuda aparențelor. Foarte bună întrebarea. Road to Sophistry este de fapt un tânăr de aproape 28 de ani, pe numele lui real Robert, care s-a decis acum 4 ani aproximativ să împărtășească cuvinte, gânduri, sau uneori emoții, prin mediul virtual. Road to Sophistry e un concept imaginat spontan, prin intermediul căruia am intenționat, încă de prima dată, să leg împreună, sub același nume, un romantic incurabil, un temător filosof, un poet ciudat și un prozator divergent. Etimologia conceptului, a numelui, s-a născut dintr-un soi de joacă: fiind pasionat de filosofie și de științe-sociale în genere, dar la fel de mult și de literatură, m-am gândit să găsesc blogului meu un nume mai interesant așa, care să mă reprezinte – exact așa cum un pseudonim sau o poreclă acoperă o arie mai largă de caracteristici a cuiva. În traducere liberă Road to Sophistry ar însemna ceva de genul: Calea către Sofisme (Drumul către Sofisme, dacă vrei) și e amuzantă (cred), întâmplarea care m-a condus către conceptul ăsta, fiindcă în momentul în care m-am decis să-mi deschid un blog, și implicit să-i aleg numele, citeam o carte care se numește Lumea Sofiei, un roman nemaipomenit de istorie a filosofiei, scris de scriitorul norvegian Jostein Gaardner (pe care-l recomand oricărui iubitor de filosofie sau oricărui doritor întru inițierea în acest fabulos domeniu), o carte care îmi era așezată pe pat, și așa mi s-a aprins un beculeț, de la cuvântul sofism, pe care am încercat să-l îmbrac într-o semantică mai largă și să-l extind scrierilor mele ulterioare. Cum bine știm cu toții, sofismul e un raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punct de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, adică pe utilizarea aspectelor neesențiale ale argumentelor, fenomenelor, etc) și care este adesea folosit pentru a induce în eroare, și m-am gândit, pe loc, că sofismul e definitoriu pentru nația asta, pentru român, pentru cel care nu-și pune întrebări mai adânci și nici nu se documentează în prealabil, ci doar aruncă cu judecăți și opinii în stânga și în dreapta. Românul (și poate nu numai), fiind un părerolog de seamă, cade frecvent în capcana sofismului (și nu la modul reflexiv, cum o făceau discipolii lui Protagoras sau Gorgias), și m-am gândit că e atât de scurt drumul de fapt de la părere la conținut încât am ales numele ăsta: Drumul către Sofism. Pare complicat, dar în capul meu, pe loc, totul a căpătat un sens și am ales să-mi semnez de atunci așa scrierile din virtual. După un timp, țin minte că un prieten bun (Tavi, pe care-l salut pe această cale!), mi-a spus că ar trebui să înregistrez ca marcă această de numire, că e diferită, că are priză și că nu e ceva ce întâlnești la tot pasul. Și uite așa, am dus mai departe numele ăsta de 4 ani prin virtual.

2. dacă ai fi un personaj literar cine ai alege să fii și de ce?

Zâmbesc. Păi sunt multe personaje care mă atrag și cu care aș face schimb de realitate fără să stau pe gânduri, să știi. Cred că mi-ar plăcea să fiu Benjamin Button, personajul lui Scott Fitzgerald din proza scurtă The Curious Case of Benjamin Button care se naște bătrân și moare copil, trăind invers traiectoria vieții umane, pentru că mi-ar plăcea ca în fiecare zi să revin la tinerețe, la copilărie, și la felul în care un copil vede lumea din jur, adică mai onest, mai limpede și mai curios. N-aș refuza nici postura Micului Prinț, de exemplu, dar nici cea suprarealistă a lui Gregor Samsa, cel care, în Metamorfozele lui Kafka se trezește într-o bună dimineață, în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. Știu, sună ciudat să-ți dorești să fii un gândac din lumea lui Kafka dar poate că, dacă am fi gângănii, măcar câteva ore, am înțelege mai bine ireversibilitatea vieții și rolul nostru insignifiant pe care-l avem în univers dacă nu creăm sau contribuim cu ceva la patrimoniul spiritual al vieții. Și nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să fiu chiar în pielea eroului lui Cervantes, a mult-aclamatului dar puțin înțelesului Don Quijote, pentru că de fapt, fiecare scriitor e un fel de Don Quijote ce se luptă cu morile de vânt: el încearcă să lămurească, în scris, lucruri despre care ceilalți cred că știu totul, când situația nu e de fapt, chiar atât de limpede.

3. ce înseamnă blogging-ul pentru tine și de ce ai ales această cale de a arăta scrisul tău?

Blogging-ul e un spațiu al conținutului care câștigă din ce în ce mai mult teren și o activitate, deopotrivă, care poate ajuta o persoană să-și ordoneze scrisul. Scrisul, prin mediul online, e un exercițiu excepțional. Uite, de exemplu, eu m-am autocunoscut și autodescoperit de nenumărate ori prin scriitură. Am scris de multe ori tot ce-am gândit și astfel, cumva mi-am dat seama, în timp, de ceea ce gândesc. Uneori ne gândim la niște lucruri pe care nu le exprimăm, iar nescriindu-le ele se pot pierde, și aici cred că intervine rigurozitatea zilnică pe care ți-o propune angajamentul asumat de a scrie în mediul online, care salvează multe idei ce altfel s-ar putea pierde, și pe care le păstreză într-un depozit virtual unde descoperi cititori fideli, persoane care simt și rezonează cu ceea ce scrii, adică oameni cu care creezi niște legături puternice, niște schimburi informaționale și emoționale însemnate. Scrisul în blogosferă mi-a adus multe bucurii. Prin scris m-au cunoscut și alții. Prin scrisul în mediul virtual m-am organizat. Scrisul e o armă, un fel de super-pistol, care ucide la un alt nivel. Sau un medicament. Care vindecă. Am ales calea blogging-ului din dorința de a ajunge în minți și suflete frumoase de pretutindeni. Țin minte că la câteva luni după ce mi-am deschis blogul, multe persoane mi-au trimis mesaje de felicitare, unele fiindu-mi total necunoscute până atunci. Sentimentul a fost incredibil. De altfel, de atunci și până azi, primesc comentarii și mesaje incredibile, pline de emoție, care îmi arată în definitiv că scrisul, fie el în mediul virtual sau în cel tipografic, leagă, unește, emoționează în continuare.

4. am remarcat că ești de multă vreme un apropiat al clubului nostru. cum l-ai descrie și de ce ai ales apropierea de noi?

Când aud o asemenea întrebare, zâmbesc instantaneu. Clubul Psi e un loc de întâlnire aparte, din multe puncte de vedere, pentru mine. Dacă țin bine minte, sunt aproape 3 ani de când am primit invitația de a mă alătura acestui club de interesanți condeieri din mediul virtual. De vină, desigur, pentru acest frumos accident este Camelia. Cea care m-a descoperit la un moment dat, citindu-mi textele de început, de fapt ea descoperindu-mă la recomandarea unui alt suflet drag (Anowen), și care a avut puterea extraordinară de a aduce în același loc (Clubul Psi) mai mulți pasionaţi bloggeri, printre care s-a întâmplat să fiu și eu. Cum aș descrie Clubul Psi? Poate ca pe un castel al cuvintelor sau ca pe o redută a frumosului din mediul online. Clubul Psi cred că e omogen prin diversitatea oamenilor care-l compun, sau, cum îmi place mie să spun, denotă unitate prin diversitate. Sigur, ca în orice club, de orice fel, există și în Clubul Psi tipologii diferite, dar, până la urmă, dacă stai să te gândești mai bine, asta îl face mai solid, mai credibil, și îi conferă o particularitate aparte. Eu sunt convins demult că în Clubul nostru găsești câteva minți sclipitoare și câteva tipologii de scriitură care îmbogățește enorm peisajul blogging-ul autohton. Clubul Psi e un castel magic, unde jocul, cuvântul, sau emoția se amplifică într-un habitat ideal. Am ales apropierea de acest club datorită Cameliei, la care țin foarte mult, dar am descoperit în el, oameni minunați, pe care nu cred că i-aș fi întâlnit altfel. Am fost norocos.

5. dăruiește un gând celor care ne citesc, sau, dacă vrei, dăruiește-le o întrebare…

Celor care ne citesc aș vrea să le mulțumesc, pentru răbdarea de a fi parcurs acest interviu, și să le reamintesc că, făcând ceea ce-ți place, fie că e vorba de scris sau nu, vei descoperi întotdeauna că nici o clipă nu se pierde, că ea se depune totuși undeva, într-un safe la care numai el are acces și în care nimic nu se degradează și nimic nu se pierde, și care întreține o oază a bucurie și copilăriei ce ne poate salva întotdeauna din înecul cenușiului cotidian.

pentru că interviul psiriduş este  tema de astăzi a psilunelilor noastre, vă invit să citiţi şi alte interviuri, găzduite de cei care s-au înscris în tabel:

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

24 thoughts on “pe calea cuvântului…

  1. se pare ca te faci vinovata de multe lucruri faine. imi place ceea ce spune Road despre club: unitate prin diversitate. mare lucru sa ramana impreuna oameni atat de diversi.

  2. Cred că unitatea prin diversitate, ca sintagmă minimalistă, exprimă cel mai bine grupul nostru atât de viu și contrastant. Eu așa văd lucrurile.

  3. Aș adăuga o întrebare interviului tău, dacă-mi este permis. Road, scrii despre femei cu sensibilitate și tandrețe. Folosind un termen ușor desuet, aș numi asta galanterie. Mediul online nu excelează la acest capitol. Abordarea subiectului este alta, uneori brutală, alteori lipsită de respect. De ce crezi că se întâmplă asta? Bărbatul pe care noi, femeile, îl numim “un domn” este pe cale de dispariție? Sau se ascunde în spatele unor false aparențe, din dorința de a nu părea slab?

  4. Sonia, excelentă întrebarea ta. Eu sunt de părere că fiecare epocă (mă refer la epocile scurte, la perioadele culturale, în speță) dă naștere anumitor trend-uri. Adică desenează anumite repere (uneori solide, alteori firave și fără nici o legătură cu frumosul) după care se adaptează și bărbatul în modul de a se reprezenta în raport cu femeia. Există bărbați care se ascund în spatele unor repere (false) și care deteriorează noțiunea de macho (care inițial chiar asta presupunea – galanterie), dar mai sunt și contra-setterii, cei care refuză să să accepte anumite repere ce la o analiză mai adâncă se dovedesc incoerente. Eu cred că mă aflu în această ultimă categorie. Scrisul, pentru mine, e un exercițiu de sinceritate, nu unul de refulare, nu unul critic. Scriu despre femei cu sensibilitate și tandrețe pentru că pe parcursul vieții mele (nu foarte lungă, ce-i drept) femeile au fost printre puținele elemente exterioare care au scos la suprafață emoția din mine. Nu scriu din recunoștință, să fiu bine înțeles, ci mai degrabă din încercarea de a înțelege mai bine de ce dragostea ne schimbă, pe noi, bărbații. Chestia cu bărbatul pe cale de dispariție e doar un mit. Cunosc nenumărați bărbați galanți, romantici și receptivi. Atâta doar că societatea actuală, după cum spuneam la început, lansează aceste trend-uri, potrivit cărora macho-ul modern trebuie să emane indiferență, agresivitate, să pară de neatins, deasupra emoțiilor și greu de cucerit, uneori obraznic sau chiar needucat.

  5. Plus că, dragă Sonia, frecvența mai scăzută a acestui tip de scriitură, cea romantică, cred că face un mare deserviciu bărbatului, în primul rând, nu femeii. E la modă sloganul ăla oribil acum, conform căruia bărbații sunt de pe Marte iar femeile de pe Venus. Mi se pare o prostie să spui așa ceva, pentru că e ca și cum ai spune că lucrurile pe lumea asta sunt doar în alb și negru. Sigur, încă din mitologie virilitatea masculină era asociată zeului războinic Marte iar frumusețea și gingășia feminină Afroditei, dar genul ăsta de explicație nu mai are astăzi nici o legătură cu realitatea. Astăzi. Bărbabtul poate găsi oricând instrumente și oportunități să-și exprime atașamentul și sensibilitatea pentru femeii fără a-și știrbi câtuși de puțin din doza de virilitate. Sunt lucruri total diferite.

  6. Iar cei care se ascund în spatele durității și a unor false aparențe, mă refer la cei pe care-i pomeneai ca stil de scriitură din mediul online, sunt mai vulnerabili decât se vede. Agresivitatea și lipsa bunului simț nu denotă nimic altceva decât slăbiciune, ori decât carențe de înțelegere a unor lucruri bazice, fundamentale.

  7. Mulțumesc, Road. Era cumva retorică întrebarea, intuiam răspunsul tău. Suntem, din păcate, oglinda societății în care trăim, iar bărbatul, cel mai adesea, este oglinda femeii de lângă el. Este valabil și invers, bineînțeles. Până la urmă totul se rezumă la sinceritate față de tine ca individ. Asta nu înseamnă că vor dispărea anumite categorii, dar cred, poate greșit, că proporțiile ar fi altele.
    În altă ordine de idei, cred că imaginea macho-ului modern, cel indiferent și dur, “se vinde” mai bine, de unde și abundența de scriituri care îl au ca personaj central.

  8. Ai conchis atât de literar și frumos punctul ăsta de vedere, Sonia. Indiferent de ce se vinde, e datoria noastră să descoperim reperele frumosului din spatele aparențelor, nu să acceptăm urâtul, care se bagă întotdeauna în față.

  9. Frumos interviu, psi! Adevar graieste Road, nicio clipa in care ai facut ceea ce iti place nu s-a pierdut. Toate se strang in sufletul tau .Unii aleg sa le pastreze doar pentru ei, alti aleg sa le daruiasca. Ce strangatori si darnici, se dovedesc membrii clubului!

  10. Psi, ai adunat în club oameni frumoşi şi-ţi mulţumesc. Dacă mă uit bine în blogroll-ul meu, văd că 70% (dacă nu mai mult) dintre bloggeri care-mi plac fac parte din club.
    Mă bucur de interviurile acestea că sunt o ocazie numai bună de a cunoaşte mai în “profunzime” (ee mult spus) omul din spatele cuvintelor

  11. și mie îmi place să mă iau la bătaie pentru ceea ce-mi place, dar tu deja știi asta psicule happy

  12. ştiu şi apreciez. happy “la bătaie” este întotdeauna cu sinceritate la tine şi cu acea echidistanţă necesară, mai rar întâlnită în ultima vreme. eu mi-am cam tocit mustăţile şi răbdările sau… am devenit mai întoarsă spre ceea ce cred eu că ştiu să fac mai bine: scrisul.

  13. draga mea, pentru ce mulţumeşti? oamenii vin, se însoţesc, îşi hrănesc propriile nevoi – diverse- pentru că vor. apoi… pleacă. that’s all folks. winking

  14. de ce este mai important linkul pentru tine decât comunicarea? am tot vrut să te întreb cum se face că de un timp postezi şi dispari…

  15. Mă bucură acest interviu. E primul pe care-l citesc, în afară de cel al lui Vavaly, recunosc. Mă bucură pentru că realizez cât de puţin poţi şti despre un om, chiar citindu-l, uneori. Cât de puţin poţi ghici şi cât de mult mi se oferă ochilor şi sufletului acum. Interesantă ideea numelui, interesant mod de gândire, de îmbinare a ideilor şi chiar a personajelor despre care aminteşte Road. Există o simbioză fantastică între întrebările tale, psi şi răspunsurile lui Road şi, recunosc, că tânărul care ne vorbeşte are charm, carismă, înţelepciune şi eleganţa unui timp despre care aş fi putut uita. Sofisticat şi romantic, orice vorbă spusă aici a părut mai degrabă coborâtă din scrierile voastre. Chiar dacă timpul şi viaţa mea personală m-a făcut ca în ultimul timp să fiu din ce în ce mai puţin prezentă, realizez cu tristeţe că nu ar fi decât pierderea mea. O seară bună tuturor!

  16. Rasat personaj. Puteam să jur că e femeie, dacă nu-și divulga sexul. Sau genul, să nu fiu pig. Și bărbații pot fi sensibili, nu-i așa?

  17. Road, nu pot sa spun decat ca ma bucur ca te-am gasit in lumea asta mare si virtuala numita blogosfera. Te admir si iti apreciez scrierile pe care le gasesc unice!

  18. adriana, alegerea lui road ca intervievat psiriduş a avut la bază dorinţa mea de a-l prezenta pe cel care, copilul meu preferat cum îl numesc uneori, ne este alături în această aventură virtuală de mulţi ani. să îl cunoaşteţi şi voi pe cel romantic, uneori intransigent, câteodată tăcut, un câştigător al concursului catchy (ambele sale povestiri participante la acel concurs din toamnă vor fi publicate în volum), pe cel alături de care sunt bucuroasă şi onorată să scriu uneori şi care, dincolo de toate, este un om deosebit. este unul dintre condeiele sclipitoare ale acestui club al nostru, eu aşa cred.

Comments are closed.