poezii

tot … ceapă

în ziua când am alungat poeţii
nu se întâmplase nicio umbră
pe la răspântii.
numai cuvintele ardeau
ca nişte lacrimi albe şi oarbe
jupuiri dintr-o ceapă bolnavă
de neînflorire.
coborâserăm din podul ignoranţei
toate pietrele stângi
ca pe nişte pedepse mute,
într-o aparenţă de nevinovăţie.
pe culoarul rămas liber al nopţii
luna îşi scutura nestingherită cămăşile,
guler peste guler uşor răsfrânt
al unui vis nelipsit de curaj.
în ziua când am alungat poeţii,
cuvintele se dădeau în spectacol
lepădându-se de înţelesuri,
toate straturile acelea,
foi peste foi albe,
ruşinate pe la colţuri
de prea multă folosire.
pe lemnul slut al creioanelor
adevăruri îşi dădeau ultima suflare:
lacrima spală, lacrima uită.
trecu pe-acolo o capră cu un afiş sub braţ
şi-n urma ei o armată
din semne de întrebare.
maica îşi legă baticul mai strâns
şi şopti cuţitului mut:
– o să pun de-o tocană de ceapă!
poate că s-or întoarce iarăşi morţii.

sursa foto: onion festival

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “tot … ceapă

  1. chiar există o astfel de poză? nici nu vreau să mă gândesc cât ai căutat-o. bine că ai scăpat de poeţi happy. aşa ai dat drumu din lanţ metaforelor şi surprinzătoarelor asocieri.
    am reţinut că lacrima spală, lacrima uită… bune şi lacrimile la ceva. sunt eliberatoare… poate de asta îmi vin mie tot mai des în ultima vreme. o fi ceva de eliberat pe acolo, prin adâncuri…

  2. O tocană care te scoală din morți, care va să zică… poa să aibă și-un pic de conotație morbidă…happy

  3. păi există, vavaly, dacă am găsit-o. şi nici nu a fost prea greu. dar am aflat cu această ocazie de festivalul cepei… laughing

  4. “pe lemnul slut al creioanelor
    adevăruri îşi dădeau ultima suflare:
    lacrima spală, lacrima uită.”

    …. am înlocuit lemnul slut al creioanelor tale cu tastele infecte ale laptopului meu
    … am înlocuit adevărurile tale muribunde cu minciunelele mele nemuritoare
    … am spălat de uitare lacrimile de crocodil …

    Şi am scris deja psiluneala!… o las în draft, până duminică seară…
    Dar Duzina nu am timp s-o mai scriu… cu lacrimile mi-a fost mult mai uşor….

  5. pe tastele tale sunt rândunele care plâng primăvara
    din minciunile tale îmi fac fluturi adevăraţi
    şi din lacrimi de crocodil inventez a legare o funie.
    cu ea îmi încing mijlocul
    şi mă duc.
    pe pervaz de duminică seară
    te voi ademeni cu primăveri de creioane. winking

Comments are closed.