poezii

în lanţuri de zăpadă

curg şoaptele-ntre noi de parc-ar fi prăpăstii
şi se adună pe la colţuri colb de gând,
coboară peste inimi fumegând
căzute, cifrele din zarul mut al sorţii.
se-aprind aripile pe dealuri şi pe coaste
miroase a tăciuni de veşnicie
ghimpi curbi se-nfig în carnea vie şi pustie,
tăcută-i umbra ce s-a prins pe oase.
şi te aştept în lanţuri de zăpadă
şi îţi aştern nainte drumuri. goi
sunt ochii ce te caută prin vânt şi ploi,
când primăvara asta stă să cadă.
sunt munţi de aşteptare peste tâmple
şi colorate în albastru infinit
mi se tivesc pe la genunchi, şoptit,
pierdute stele ce nu ştiu să umble.
şi-n gândul meu gonit de vânturi albe
şi-n lacătul de clipe care ne înghite
un dor, ca un copil ce iarăşi râde,
din flori de gheaţă desenează salbe.
şi te aştept în lanţuri de zăpadă
cu setea mea, cu inima strigând
ca un ceasurnic de speranţă ridicând
al clipelor contur. luciri de nadă.

poezia se dedică domnilor care la această oră aleargă înfloriți în toat direcțiile. să ne trăiți!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “în lanţuri de zăpadă

  1. Am decretat: să fie primăvară!
    Zăpada – să se ducă pe pustii!
    Cu flori în păr şi gîndul bun să fii,
    Apoi ca tine fie-ntreaga ţară.

    La mulţi ani! winking

  2. eşti sigur că (ca) mine să fie? că eu îs mai balaură… laughing
    totuşi, cum azi a nins la noi, eu am decretat pentru mine: să fie alb. (dacă nu te superi)

  3. Că ca tine nu-i nimenea! tongue
    Fie-ţi precum ţi-e voia, astăzi mai mult decît oricînd! Să nu zici că nu-s băiat bun. Nu că aş fi, da’ numa’ să nu zici. tongue laughing

Comments are closed.