despre oameni şi poveştile lor

ziua mamei

cercul norilor se spărsese pe alocuri lăsând lumina să se limpezească, să se cureţe de resturile furtunii care fugărise noaptea în toate direcţiile. încă ude, tufele de trandafiri îşi scuturau nepriceput rochiile mici, înfoindu-le apoi cu aceeaşi mândrie a lor, aşteptând fără grabă căldura sub mierea căreia aveau să prindă în hora lor de parfum pe toţi curioşii. cu toate, tufele rodeau în roşu sângeriu, doar astfel, flori cu desene de catifea grea, croite sub acelaşi tipar, un şir lung şi egal, domolit din când în când de aceleaşi mâini nevăzute şi blânde.

de cealaltă parte a cărării pe care râdeau acum ochiuri oarbe de apă, luceau cu fruntele lor ascuţite, tufele de iasomie, flori mărunte şi irezistibil albe, a căror croială mai simplă era depăşită de mirosul inconfundabil şi ameţitor în orele dimineţii. petalele lor risipite de vânt se mai amestecau cu petele de apă, ridicând chiar şi de acolo, din cenuşa vieţii lor scurte, aceeaşi ademenire dantelat narcotică.

femeia privea de dincolo de ferestre către acest tulburător spectacol al dimineţii însoţită de zâmbetul orhideelor care umpleau odaia altfel simplă, flori cu petale cărnoase, de pe care fugise mirosul, prinse în ghirlande multicolore pe care se învăţase de o vreme să le îngrijească după rostul lor. ele îi dăruiau la schimb această încremenire în ciorchini care nu lua seama la anotimpuri şi în care nu se lăsau însoţite de alte surate, cu orgoliul lor tacit. femeia stătea aşezată la masa rotundă, acoperită, vorbind din priviri cu ceaşca ei delicată de porţelan în care tăcea rotund o pată de cafea. ea îşi purta întotdeauna părul nins şi bogat, prins într-o agrafă mare, lăsând la vedere tâmplele senine şi linia fragilă a gâtului. în ciuda anilor femeia părea încă un copil naiv şi solitar, poate din cauza ochilor care sorbeau lumina numai pentru a o întoarce înapoi, înspre lucruri, cu mirare, ori, poate, silueta ei măruntă era de vină.

îmbrăcată corect, cu rochia ei de casă peste care îşi punea cochet câte un şorţ pastelat cu buzunare largi în care aduna peste zi toate nimicurile, femeia cu două grădini părea că aşteaptă acolo, în desenul dimineţii, o întâmplare nouă, pe cineva sau ceva care avea să-i schimbe rostul, fără să ştie dacă avea să fie o schimbare în bine sau în rău. nici nu prea conta aceasta. ea ştia doar că în curând peste decorul acum liniştit, soarele avea să-şi legene arşiţa şi cântecul păsărilor adormite se va auzi iar. atunci bătrâna doamnă va ieşi din nou prin labirintul ei de flori cu foarfecele la îndemână, deocamdată însă trebuia să mai aştepte puţin să se zvânte pământul. zâmbi şi mai sorbi o gură de cafea, gândindu-se că ar fi fost potrivit şi un strop de lapte.

bărbatul privea cu atenţie, cu încordare chiar, la imaginile care se derulau pe monitorul de dinaintea lui. într-o altă viaţă, demult, pe când nu purta costumul acesta de cauciuc negru pe care luceau trei steluţe la încheietură, un fel de a doua piele, se ascundea ore în şir prin frunzişul acesta citind sau visând. într-o altă viaţă, demult, femeia aceasta fusese mama lui, singura fiinţă vie care îi arătase un strop de iubire, de căldură. sigur, ar fi trebuit să uite toate acestea până acum, dar el îşi mai amintea, ca după o nereuşită amputare a memoriei. prin ochii rotunzi, ca două mărgele lipsite de orice lumină, îi trecu o umbră ca o lacrimă grea, neplânsă, crescută în ani. de-ar mai fi avut inimă probabil că acum ar fi simţit durerea în ea.

stinse monitorul cu câteva clipe înainte ca buldozerele să apară în ecran cu gurile lor flămânde şi atât de eficiente. şopti doar pentru sine, cu pleoapele lăsate: “la mulţi ani, mamă!” prin pereţii de sticlă se auzi vocea elizei care anunţa fiecare pas al operaţiunii, o voce metalică, rece asemeni unui cronometru. dar el nu o mai auzi…

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

16 thoughts on “ziua mamei

  1. nu prea am înţeles ce era el. dar dacă în altă viaţă a fost un el şi încă îşi mai amintea să spună mamei la mulţi ani înseamnă că umanitatea nu a plecat din el.

  2. orhideele la care fac referire (vreo şase adică) mă însoţesc în fiecare zi. celelalte flori despre care vorbesc sunt un fel de dar pentru voi, un acord celebru al parfumeriei (chiar dacă l-am ascuns într-o poveste altfel) happy

  3. M-am prins în cuvinte dar am rămas cu parfum de orhidee şi dor de păr nins …de bunică, de mamă a mamei. Nu mi-e clar totul, dar ştiu că undeva trişez: rar deschid postările cu dedicaţie melodică.

Comments are closed.