poveşti de adormit pisica

duminicile…

zilele trec peste inima mea cu fragilitatea lor albă, ca de hârtie pe care scrisul nu mai încape şi pe care semnele noastre de rămânere şi-au încetat dansul rotitor. nopţile mă gonesc din ele, de parcă lumina pe care o port ascunsă, între coaste, le-ar murdări înţelesul.

eu aştept întoarcerea ochilor tăi calzi fără să vreau să ştiu încotro ţi-s duse acum gândurile, fără să vreau să înţeleg ce degete oarbe îţi pun înainte ademeniri cu miez de uitare.

peste sufletul meu plouă cu anotimpuri de tăcere legate firav de coada zmeului pe care mi-am scris dorul înainte să-l dau vânturilor care te poartă departe, cu ochii plecaţi, umbriţi de himera neodihnei. şi privesc în urma ta ca după cei vânduţi lui lethe şi te aştept între două bătăi de inimă, încă te aştept chiar dacă peste promisiunile pe care ni le-am făcut fără să le fi rostit vreodată am aşezat împreună culorile unor pretexte menite să amăgească durerea şi să cuminţească focul.

şi mă întreb astăzi ce iubire îţi leagă paşii de nu-mi mai ajungi, ce înfiorare îţi face venele să cânte ca nişte pâlnii lacome, ce altă inimă te poartă în labirintul ei de sânge, clocotind?

nu, duminicile nu îmi mai plac fără tine.

muzica este aceeaşi ca şi ieri… tongue

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

6 thoughts on “duminicile…

Comments are closed.