despre oameni şi poveştile lor

hotel

se făcuse ora nouă dimineaţa. afară ploua mărunt şi rece, o scuză numai bună pentru a mai zăbovi încă sub pledul de care se despărţise până la urmă, greu, ademenit însă de mirosul cafelei pe care o adusese fata aceea ca o scândură de slabă, cu chipul şters, lipsit de orice expresie, căreia nu reuşea să-i adreseze vreun cuvânt, de parcă ar fi avut scame în gură. fata apărea cu o precizie de ceasornic, în fiecare dimineaţă, purtând aceeaşi rochie fără formă, neagră, care îi sporea paloarea chipului pe care ochii păreau cumva orbi, fără lucire.

ea punea tava cu grijă pe măsuţa joasă, golea scrumiera de fleacurile aruncate în ea şi aşeza revistele după o regulă a ei, care lui încă îi scăpase. rostea corect, sec, un salut şi dispărea, nu înainte de a risipi întunericul din ferestre cu un gest repezit, de parcă ar fi sfâşiat draperiile acelea. în urma ei nu rămânea nici măcar o urmă de parfum, nici măcar o amprentă pe sticla ferestrei, nimic, de parcă se dizolva pur şi simplu, lăsându-l cu privirile goale, uşor contrariat.

locuia în hoteluri de când se ştia; la început pentru că taică-su călătorea mult cu afacerile lui şi prefera să îşi ţină familia aproape, pe el adică şi pe maică-sa, o fiinţă cam sclifosită, motiv pentru care nici nu o băgase în seamă atunci când se înecase cu măslina aceea şi murise. de fapt nici nu murise din cauza aceea, ci pentru că, rămasă fără aer, se aplecase prea mult peste balcon şi căzuse în piscina hotelului de unde o scoseseră ca pe o mâţă murată, cu hainele ei scumpe, lipite de trup şi machiajul întins. lui îi venise să râdă atunci, iar ceilalţi îl priviseră cu îngăduinţă, ca pe un copil ce nu ştia ce este moartea.

absenţa femeii aceleia cu care nu îşi amintea să fi schimbat prea multe cuvinte sau dovezi de afecţiune, aşa cum văzuse prin filmele pe care le urmărea în mereu alte camere, îl afectase mai mult pe taică-su, drept pentru care mame de o săptămână sau chiar de o zi se perindară prin faţa lui, repetând fals aceeaşi scenă a duioşiei spre care el privea cu o nepăsare deloc ascunsă.

apoi, se inventă un alt scenariu, în care el jucă corect şi până la capăt rolul copilului care se ştie bogat, moştenitorul unic al imperiului la care taică-su trudea nebuneşte. devenise pe rând, micul şcolar intern, protejat de subvenţiile generoase, dar solitar şi prea puţin sociabil, adolescentul rebel care îi scotea din minţi pe profesorii care cedau numai în faţa cecurilor care soseau cu regularitate şi în final studentul strălucit şi incomod. când toate se isprăviseră, îşi regăsi tatăl care de emoţia revederii, căzu de pe scară şi îşi rupse coloana. în timpul scurt cât mai trăi, apucă doar să semneze cu mână tremurândă testamentul şi să-şi mai privească o dată, cu ochi lăcrămoşi, odrasla devenită un bărbat străin. la înmormântare el zâmbi ca demult şi ceilalţi puseseră totul pe seama absenţei lui şi a lipsei de experienţă. apoi se mută la un hotel.

pentru o vreme, ezită să ocupe scaunul rămas de-acum gol, bucurându-se de privilegiile sale, până când realiză că se plictisea printre toate chipurile acelea fade, care îi zâmbeau pentru banii pe care îi avea şi cu care îşi permitea să se poarte uneori mizerabil. aşa cp dispăru subit, preţ de o săptămână, timp în care trăi într-o scorbură, asemeni unui pustnic, deşi pustnicii nu poartă haine de firmă şi nici nu îşi aleg locuri atât de aproape de oraşul care, pe înserat, îşi prelingea luminile ca nişte ademeniri. se gândise mult atunci la viaţa al cărui unic scop părea adunatul banilor care oricum nu foloseau la nimic atunci când cădeai de pe scară sau te înecai cu vreo măslină, aşa cum ştia deja. se gândi la libertatea lui şi o aruncă într-un colţ, uitată, întorcându-se de parcă nu se întâmplase nimic, inventând o rutină nouă, afacerile care mergeau şi fără el, dar îl amuzau copios.

şi descoperi într-o dimineaţă, pe când se prefăcea adormit în patul larg, că îi plăcea femeia aceasta anostă care nu îl privea niciodată şi despre care nu ştia de fapt nimic. i-ar fi plăcut să o poată strânge de gât aşa cum făcuse cu toate celelalte, să poată simţi cum i se scurge viaţa în palmele lui şi apoi să îi soarbă fiecare picătură de sânge.  gândul acesta îi producea o imensă plăcere.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

29 thoughts on “hotel

  1. Mmmm, tocmai când mă gândeam că este cam de poveste finalul (săracul bogat se îndrăgostește de săraca fată), constat că de fapt ai scris un triller. happy Nu am anticipat nicio clipă finalul.

  2. Surprinzător. M-ai trimis prin câteva poveşti prinse în una singură iar finalul a fost şi mai uimitor. Să iti spun cinstit, a fost o vreme când mi-aş fi dorit să locuiesc la hotel. Să am room service şi spa, cameristă şi tot ce se gaseste intr-un hotel. Şi când văd filme cu acei bogătani ce-şi permit să trăiască astfel, mă surprind cu un oftat prelung. Şi totuşi, ce ciudat ai pus în frază: ” îi plăcea fata aceea anostă” şi plăcerea ce i-o producea “strânsul acela e gât”…hmmmm

  3. să nu-ţi doreşti să locuieşti în hotel, adriana. pare frumos, însă doar pare. după un timp devine istovitor şi impersonal, ca o evadare din sine.

  4. Și mie îmi plac hotelurile și senzația aia de nou, de loc neștiut în care nu te cunoaște nimeni, de libertate. Mă gândeam și eu, ca și Sonia că ai scris o telenovelă deși nu e deloc genul tău big grin

  5. ce ai scris tu e ideal, sa ai rabdare, sa stii ce vrei, sa nu incurci pe toata lumea si cate si mai cate! si sa apreciezi in fond cine ti-e totul pe lume, aproape neconditionat. buna reflectie! bravo! happy

  6. Sorry că fug, dar asta e viața mea în ultima vreme, o fugă de responsabilitate … happy
    Mă întorc mâine.

  7. se pare ca februarie ăsta ne dă gânduri ucigaşe şi şugubeţe. interesantă cascadă de întâmplări s-au derulat în povestea asta ce s-a scris singură. chiar mi-a picat bine. aşa sadică cum e se potriveşte cu zilele astea. chiar şi finalul e perfect. nu s-ar potrivit să se termine cu o nuntă laughing.

  8. Perfect, uite cuvintele, cu anticipație: mortuar / cadaveric / descărnat / funerar / sumbru / mormânt / descompus / putregai / prohod / moarte / giulgiu / fericire. Am pus și fericirea, ca să nu zici că sunt chitră…

  9. Ai construit povestea si personajul in trepte. Cu fieare paragraf apare o noua fateta. Iar finalul e demn de un scenariu marca Hollywood

  10. tu, miai, chiar tu, săptămâna aviatoare, cu macabrităţile de le-ai adus pe tipsie lui dan, ceva mai jos. tongue nah, că stârnii mâţu supe! laughing

  11. măăăi de zburător am mai auzit eu, dar de fugător încă nu… winking
    azi e mâine, aşa să ştii. sau aşa-mi pare mie.

  12. WOW, Duzina o ia razna!!!… Și o să dea vina toți pe mine! happy
    Dacă știam că mă iei în serios, aș fi fost mai atent cu cuvintele astea… Dar, ce, nu ați văzut ”Corpse Bride”?…

  13. Subversiv, eu am vrut să-ți atrag atenția că eu am fost aproape vesel la Duzina asta, deși pot fi acuzat de umor englezesc de duzină. Nu de Duzina Psi, a nu se înțelege eronat!
    Las că dreg busuiocul vinerea viitoare!

  14. Și acum, despre scrierea ta, că abia m-am adunat din comentarii. Trebuia să intru în starea de cititor de bijuterii.
    Poveste curgătoare, răbdare în descrierea detaliilor și … aproape că ai intrat în transa necesară temei de vinerea vitoare! Pot spune că te-ai antrenat foarte convingător, ai ocazia să spargi suspansul lăsat la finalul prezentei istorisiri!…

  15. starea de cititor de bijuterii? cum vine asta?
    ce pot să îţi spun, cc, este că nu mă ştiu scriitor de mari întinderi (bine de fapt nici nu-s scriitor, ştim asta, doar vopsitor cu cerneală pe hârtie), motiv pentru care n-am să întind de măslina povestea asta săptămâna viitoare. va fi o duzină veselă, dar habar nu am despre ce va fi…

Comments are closed.