despre oameni şi poveştile lor

dialogul din vis

de o vreme îmi apărea în ferestrele visului cu ochii coloraţi de-o năzbâtie nouă, a ei, în stilul acela de explozie crudă, vivace, sub care sufletul dormea în carapacea lui, desenat din emoţii pe care nu i le-ai fi ghicit uşor şi pe care le-ar fi negat oricum, cu tresăririle pletelor ei întunecate şi ridicări de umeri.

semn2

multă vreme am privit-o ca pe o păpuşă mânată de ceilalţi în jocul vieţii, deşi ea îşi purtase mereu, singură, sforile care desenau tabloul zilei şi al întâmplărilor iscate de setea ei de înţelegere, de cunoaştere, cu care trecea uşor peste convenţiile şubrede. chipul ei mirosea a libertate, o libertate pe care eu nu mi-o îngăduiam încă, iar numele ei era olguţa.

mă aşteptasem să se însoţească de cea care îi era soră, deşi nu prin sânge şi care îi era opusă ca fire, ca fel de a trece prin frunzişul vieţii şi pe care, în anii copilăriei, tânjeam să o am drept oglindă, cu un soi de admiraţie încăpăţânată, iscată mai cu seamă de contrastele pe care nu le puteam ignora. cu tenul smead şi ochii oblici, ascunşi de bretonul cu colţ, mă visam pe atunci diafană, ignorând imposibilul.

dar pe apele mişcătoare l-am recunoscut ceva mai târziu, cu un soi de bucurie domoală, pe cel apărut printr-o întâmplare, mult mai târziu. deşi purta nume de floare şi de legendă, el se ferise de la bun început de lumina admiraţiei, lăsând locul solar celui în care, văzuse limpede, cu ascuţimea spiritului său, curgea năvalnic dorul nestins al pribeagului, al artistului care îşi caută calea şi sensul şi pe care nicio încăpere nu-l putea reţine şi nicio iubire nu-l putea adăpa, până la ostoire. şi atunci, cu puterea celui ce ştie să vadă în celălalt, cu mâinile sale ce dezmierdau cartea, a pus dezlegarea între inimi. asemeni pietrei care tace şi ştie, el a rămas, umbră a unei întoarceri, întunecatul şi statornicul narcis.

în fereastra visului meu, cei doi se aşează cuminţi la taifas, într-un nor de şoapte pe care abia ce îl aud. anii mei de copil şi anii mei de tânără femeie par să stea de vorbă despre mine, cerându-şi fiecare dreptul, felia de emoţie.

– aminteşte-ţi, prietene, cum se răzvrătea odinioară, în acelaşi triunghi al copilăriei, purtându-şi cu mândrie semnul de soră mai mică şi mai altfel. aminteşte-ţi de grija pentru fratele ei şi de epistolele lungi din anul despărţirii lor. şi oare să-ţi mai spun despre moşul ei gheorghe?

– tu ai fost sâmburele de început, olguţă! – rosti narcis în felul lui- ştim amândoi, prea bine ştim, că atunci când se căuta pe sine, cu răsuflarea oprită de emoţie, nu te privea ca acum, deşi tu ai fost cea care i-ai pus primele lacrimi în ochi.

– era un vis de cosânzeană!- îşi scutură ea pletele- ştim amândoi că nu i s-ar fi potrivit, nu ar fi încăput în el!

– desigur că ştim, dar uite: când m-a întâlnit pe mine, a ştiut de la bun început, a văzut, pe sine s-a văzut dezlegând cartea şi drumul altora şi a zâmbit a recunoaştere. iar eu i-am rămas alături.

– aşa crezi? ia vezi mai bine cum îşi poartă de o vreme chipul plecat în contur de pisică! ia vezi mai bine la urmele ei de cerneală peste care pune lacăt de nou înţeles!

dimineaţa coboară peste visul meu, topindu-l. şi în vreme ce maya îmi toarce cuminte în braţe, în felul ei aparte, numai de noi două înţeles, eu mă gândesc la semnul de carte pe care îl voi dărui curând. un proiect care a strâns deja 227 de cărţi din cele 500 planificate, dintre care 160 au ajuns în mânuţele mici, redesenând bucuria.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

12 thoughts on “dialogul din vis

  1. laughing păi poţi să mai fii dănuţ! încă mai poţi! dar tre’ să admiţi public că ai drept soră un mâţ pervazier! rolling on the floor
    abia atunci e cu mvaaaaaiiii!

  2. Mai am așa : Adelina, D’Agatha și de ieri pe Fee. Merge și-a 4-a, că la mama suntem 4 băieți ! Așe că nu e niciun mvaaaaaaaiiii ! 😆

  3. Păi, teoretic sunt doar două șanse : ori o să fiu cel mai ciufulit, amărât și vai de lumea mea dintre masculii din sud-estul Europei, ori o să fiu cel mai alintat, pupăcit și drăgălit. Nu ? 🙄

  4. sonia, am ales medelenii doar pentru că acest proiect se leagă de copii. şi nu ai pentru ce să mulţumeşti. când am spus prezent, ştiam că o voi face nu doar cu sufletul şi nu doar cu cuvântul. iar motivul e cel mai simplu posibil: îmi pasă. aşa că eu îţi mulţumesc pentru că sunt parte din această întâmplare frumoasă.

  5. medelenii nu-s chiar greu de scris, mihaela, eu aşa cred. mai complicat îmi pare narcis şi herman hesse, un scriitor foarte la modă într-o vreme, deşi dacă citeşti puţin recenziile cărţilor sale…. winking

  6. Eram in cartea si-n visul tau acolo..m-ai purtat cu o viclenie dulce, …si nici n-am stiut cum, dar am aprobat fiecare litera ce-ti unduia tastatura visului.
    Frumos ai indus sentimentul copilariei si al daruirii !

Comments are closed.