poezii

poezii adormite

mai întâi un comentariu curgător pe la comicultural.

pe unde-mi eşti,
pe u(n)de căi
se plâng cuvintele şiroaie,
când undeva se-aşează gând
ce ţine-n palme un cuvânt.
pe care fum,
pe care pleoapă
mi se adapă a mirare
sălbatic dor, contur de vânt
în care doarme un cuvânt.
pe unde-ţi sunt?

mai apoi… tresăriri ale aceluiaşi gând, altfel rostit, poate…

locuiam în grota lui dumnezeu,
în căuşul de ape jilave,
nedespărţite, nedesluşite,
ca două corăbii sărutate de acelaşi catarg.
locuiam pe urmele de sare ale cuvântului
şi ne priveam cu jindul de pasăre
ce îşi caută zborul pe albastrul tivit
cu lumina dintr-o aripă.
locuiam într-o scorbură de carne,
două întâmplări sfioase
zâmislind un cuvânt,
rostogolind o lacrimă.
şi aş fi vrut atunci să îţi ajung.
 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

9 thoughts on “poezii adormite

  1. Scorbura aia-n carne detaliaz-o într-o altă poezie, că eu am înlemnit copac încă nebotezat și neînrădăcinat!
    Drace, cred c-o scriu chiar eu, dar mi s-au pleoștit frunzele de somn!…
    Ce cuvinte ai la Duzina de mâine? E cumva și vreo ”scorbură”, că-s pornit?!

  2. aşa cum am precizat deja, este doar un comentariu. dar aş fi putut să jur că vei face această observaţie. tongue

  3. „… pe care pleoapă/ mi se adapă a mirare…”
    Versurile astea două o să le iau cu mine, voi face din ele o plăpumioară, să-mi fie cald și dor și bine la noapte. happy

  4. eu sunt toată numai o plăpumioară, slvc. abia aştept o oră decentă pentru asta, aşa că: be my guest, ia ce-ţi pofteşte inima. happy

  5. Ca și Mihai, tot la scorbura aceea de carne am înlemnit. M-aș întâmpla în ea și m-aș înlemni de tot acolo, să nu mai văd lumina zilei…
    Huh!! Incitante gânduri am găsit aici, pisică…acum torc eu, plină de plăcere, întâmplându-le sub pleoape winking

Comments are closed.