web analytics
psi-words

… loc de joacă pentru cuvânt. serios!

9

ce frumoasă eşti…

motto:
“i try to make you remember… belief is all you need
and show you i’ll be around forever
i try to make you remember me
i try to open your mind”

cuvintele nu mai veneau de multă vreme, deşi el îşi păstrase tabieturile, gesturile şi obiectele care îl însoţiseră mereu, chiar şi atunci când scrisese primul roman, apoi pe al doi-lea. avusese succes ori, mai degrabă, noroc. luminile curioase ale celebrităţii îi invadaseră cotloanele vieţii, dar le rezistase, rămăsese acelaşi solitar scrijelitor de cuvinte închis în camera lui simplă, austeră, ferit de forfota lumii care îl uitase până la urmă, obosise să-l curteze fără răspuns şi plecase spre altcineva.

atunci când se deretica prin casă şi se ridica praful din toate colţurile, el se ascundea în grădină, aproape tremurând de grija că zgomotul străzii, venit prin fereastra de-acum larg deschisă, i-ar fi putut tulbura liniştea lucrurilor. şi se întorcea în odaie curios, verificând întâi draperiile grele şi închizătoarea ferestrei şi în aerul acela nou se simţea pentru o vreme pierdut, străin. se liniştea greu, abia când recunoştea mirosul de hârtie neîncepută şi pe acela de creioane risipite pe masă. deşi nu mai scria niciodată cu ele, îi plăcea mirosul de lemn ascuţit, acela care venea parcă dintr-un trecut îndepărtat.

nu-şi mai amintea chipul ei, poate că nici nu-l ştiuse prea bine vreodată, în amintirile lui rămăseseră limpezi doar draperiile acelea din brocart violet ca o fereală de soarele fierbinte şi mâinile ei. albe. uimitor de albe şi de mici, ca de copilă puţin mai mare, mâini mereu răcoroase atunci când îi atingeau tâmpla. mâini ce desfăceau ca într-un balet de păsări din hârtie, tabletele de ciocolată pentru el ori care, ceva mai târziu, în ultima lui amintire, scoseseră din sertar acel mic obiect de porţelan, nu mai mare decât un ou şi care lăsa în urma lui, atunci când îl atingeai, o dâră de parfum pe care şi-ar fi amintit-o oricând, ar fi recunoscut-o oriunde cu toate că nu avea să o regăsească niciodată venind nici dinspre mâinile ei şi nici dinspre altele.

după câteva zile, regăsise micul obiect printre lucrurile lui de şcolar şi mulţi ani îl purtase cu el, tăinuit asemeni dorului. atunci când scria i se părea că mica lui ascuţitoare îl priveşte, şoptindu-i încet cântecul cedrului de atlas. un cântec numai de el auzit, numai de el înţeles.

cuvintele nu mai veneau de multă vreme, dar el nu se temea de asta. poate că scrisese deja totul, poate că izvorul secase demult şi el trăia printre amintiri, ferit de lumină, de viaţă.

– ce frumoasă eşti…. – ar fi vrut să-i fi spus atunci, demult. dar nu-şi mai amintea chipul ei, de parcă nu ar fi văzut-o niciodată. şi nici asta nu conta prea mult, căci undeva în adânc frumuseţea celei pe care o numise mult prea puţină vreme “mamă” era o certitudine săpată în lemn, uneori… în miros de creion ascuţit.

notă: mirosul de cedru în parfumerie este acela al creioanelor proaspăt ascuţite, iar acest text este felul meu de a reinterpreta un cântec devenit aproape, chiar cel de mai sus.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

psi • February 2, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. mihaela February 2, 2014 - 10:06 pm

    asta cu mirosul de cedru nu o stiam happy

  2. Adriana February 3, 2014 - 8:51 am

    Mi-ar fi imposibil să fac asta, să interpretez în cuvinte muzica. Dar se ştie deja că există un mare dezinteres pentru mine pentru muzică. Sunt defectă, ştiu…dar mă repară cuvintele tale.

  3. psi February 3, 2014 - 12:05 pm

    este un laitmotiv, mihaela. cedrul este miezul parfumului meu preferat. winking

  4. psi February 3, 2014 - 12:08 pm

    nu ești defectă, adriana, știm amândouă că nu. doar că avem percepții diferite și e normal să fie așa. după cum am recunoscut deseori, eu scriu ascultând muzică, mă las influențată de un vers, de un pasaj, de o stare pe care o simt ca venind dinspre mine prin notele acelea (culmea, sunt afoană bocnă)… uneori îmi doresc să le scriu. uneori pot, alteori nu.

  5. ComiCultural February 3, 2014 - 5:37 pm

    nici eu nu am luat până acum în serios cedrul, simt că poezia îi e încă datoare… ca să nu mai zic de parfumuri..
    te plimbi balzacian printre simțuri, ți-ai decora casa doar cu excitatori olfactivi, tactili…. vizuali nu mai zic!…

  6. ComiCultural February 3, 2014 - 5:46 pm

    Adriana, nu vreau să sune a reclamă, dar m-ai atins cu replica asta: când mi-am făcut blog, una dintre marile ambiții a fost aceea de a crea texte după muzică, de a exprima inexprimabilul. Și am născut rubrica Orgasmuzical, rămasă la doar 4 texte, pentru că, între timp, ghici: scriu vârtos la Duzine și Psiluneli, nu mai am răgaz de prea multe altele… Asta să nu sune a lamentație: sunt mult mai provocat de Psi-stericale decât de Orgasmuzicalele mele…

  7. psi February 3, 2014 - 5:52 pm

    cc, pe la mine cedrul este destul de frecvent…. scrijelit. happy iar casa mea… casa mea e un labirint. vizual spui tu?

  8. ComiCultural February 3, 2014 - 7:11 pm

    vizual-non-vizual-orbecăitor ca prin labirint… casă să fie, cu acoperiș, pereți și fundație, că restul rezolvi tu…

  9. psi February 3, 2014 - 7:34 pm

    ca să… nu fie casă! lasă doar cuvinte. alege fiecare ce vrea, dacă vrea… doar pervazul să mi-l lăsaţi al meu. happy

Comments are closed.

Website is Protected by WordPress Protection from eDarpan.com.