culori

scrum. un bob

-atunci când totul se stinge, ce mai rămâne din noi? cine îşi mai aminteşte jarul şi păcatul? de fapt nimic nu rămâne, îţi spun, până şi tu vei fi uitat că ai atins cu mâna, cu gura acel ţărm interzis, nepreţuitul. şi-ţi mai spun că nu are cum să fie altfel. pe trupul alb, încleştat, ca de mireasă timidă, degetele tale se vor lipi din nou, iar gura va isca iarăşi păcatul acesta pentru care nu există leac ci numai mormânt. unul săpat de tine.

el tresări ca ridicat de năluci din somn, deşi nu dormea. aplecat peste clapele gândului, simţea o istovire a fiinţei, a simţurilor, ca după un lucru trudit şi legat, făptuit şi pus deoparte, uitării.

în scrumieră ţigara tăcuse de multă vreme, un bob de scrum. gri.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “scrum. un bob

  1. “şi-ţi mai spun că nu are cum”,
    căci legile firii nu se supun rostirii,
    pe trup alb vor fi degete mii;
    sărut în păcat – mormînt împăcat.

  2. slvc, este doar o scriere scoasă de la naftalină. winking cum acum mă bântuie o stare de poezie, mi-am zis că prea multe versuri strică şi am apelat la caiete vechi… prea multe caiete vechi am!

  3. Stiu ca e doar un joc dar as vrea sa spun ce mi-as dori sa ramana: amintirile, sufletele iubite, memoria intacta si mult deschisa asupra miilor de dimensiuni.

  4. amintirile, memoria…sunt doar bucăţele fragile. cine o să mai ştie mâine ce am simţit ieri? pe cine mai doare arsura până la scrum a unei ţigări? happy

Comments are closed.